Andrei Andrei

Daca o modific asa:
pietre și nisip
ne șoptește zidarul

să vă fac eu o casă
cum nu s-a mai văzut

scînduri și cuie
ne șoptește la ureche zidarul

prin aerul tot mai rece
sub ploaia tot mai întunecată

depaseste stadiul de Atelier?

Mersi, tuturo, pt. comentarii.
Liviu, mai devreme sau mai tirziu voi posta \"Cinici tricouri pentru Anca\". Vei vedea atunci ca tin cont de observatiile tale.

Un text in care plicitiseala se da drept tragism. Un pesimism mediocru.

Si poate or fi. Dar nu in poezia aceasta, emfatica, in care se invoca situatii aporetice numai de dragul de a fi invocate, fara pic de veradicitate sau autenticitate.

Motto: \"Vanzatoarea de la boutique o avertizase ca schimbarea tigarilor, de la tari la usoare, si invers, in functie de dispozitie, ii va produce o tuse permanenta\"
Sunt vesel azi. Atit de vesel incit daca as zimbi autorul ar adauga imediat: timp.
Deci.
Pentru ca poezia ta nu-mi provoaca momentan mijlocul de locomotie necesar unui comentariu la obiect, incep azi mai pe ocolite si iti aduc la cunostiinta existenta (v erificabila pe Google) a unei actrite timisene, pe numele ei Patricia Nedelea. Precum si biografia ei, intr-o cronologie aproximativa. A terminat jurnalistica frecventind in acelasi timp trupa de teatru studentesc din localitate. Dupa, cum necum a facut si teatrul, a jucat in \"Veronica se hotaraste sa moara\" (nu?) si a fost promovata la rangul de asistenta (preparatoare) in cadrul facultatii de teatru din cluj. Scrie ceva proza. Una, mai ales, e adorabila. O scrisoare adresata mamei care incepe asa: \"Draga mama, imi place sa iau m....\". Pina aici nimic prea neobisnut. Doza de intelepciune se dezvaluie odata cu motivul pentru care o seama de nume culturale, oarescum importante in orasul funariot, entuziasmate imi pare si de unul Vakulovsky, apreciaza proza Patriciei: pictorialul din Penthouse. Da, dragalasul cadru didactic a facut pasul si ne-a aratat celor care ne-am nimerit pe la chiscuri tot ce are proza ei mai bun. Si cind spun tot, chiar asta vreau sa spun: tot.
De aici, legatura cu tine e atit de savuroasa incit nu ma pot stapinii sa o depictorializez, in ciuda evidentei sale.
Incepi sa scrii un poem ideal intr-o atmosfera sanitara, luminind sicriele pe dinauntru. Tot interiorul, dar al corpului de data aia, l-ai descris in \"Doua tigari\". Obiecte lungi fiind ele, si nu cu gauri, sunt clar simboluri falice, mai ales ca tragi din ele, ca sa zic asa. Mai misterios era ficusul de la intrare, dat fiind ca un ficus, precum se stie, nu e doar lung ci si planutros. Despre el ne spui ca il hranesti, numai cit sa nu moara, il neglijezi adica. Transferul psihanalitic este, chiar daca nu-i prea limpede. Ce anume neglijezi? O inclinatie catre planturos? Dorinta de a avea cu ce dpdv literar? Sau literal?
Certa e doar persistenta ecoului shizofrenic, dualismul daca vrei, al celor doua tigari. De data asta sub forma de poeme. Unul ideal. Celalat carnal. Iubitul ramine si el teatral. Adica e o masca? Sau ce a mai ramas din el dupa ce a depasit barierele constientului?
Oricum ar sta lucrurile noi nu mai vrem sa ne aburesti. Te-a avertizat si vinzatoarea ca te paste o tuse permanenta. Asca ca arata-ne cel putin un sin. Adica nu mai pipai intrarea in subiect si intra in el. Te somam: descrie-ne tot. Chiar de-ar fi sa rezulte doar o versiune de Penthouse, tot e mai mult decit Cosmopolitan. Literar vorbind.

Uite alt topos freudian: zborul. Acum sunt straturi de fluturi, zici tu. Adica ar trebui sa credem ca altadata au fost vii. Ca ai devenit, din cauze incerte, neputincioasa? Mai probabil ca inca nu ai zburat. Eu as zice sa eliberezi uraganul.

Versul urmator:
\"zeul gol imaginat cu mina\"
spune ce mi se pare mie sau nu?

Draga Viorel,
Ca pentru a intelege \"Imi place Tamara\" ma trimiti la operele tale complete iar pentru interepretarea unui termen
de jargon la un oarecare Gabriel, sa insemne ca textele tale sunt mai importante decit ale numitului? Sau ca proza ta e mai simpla decit \"a marca\"?
Cit priveste p.s.-ul, citeste si subtextul (la propriu), poate te luminezi si vezi comentariul. Daca nu, cum din pacate incep sa cred ca va fi cazul, da-mi de stire. Am sa revin cu un eseu, poate chiar si cu o lucrare de doctorat. Ca doar e cazul.
P.S. Cit priveste persoana ta, mie mi-e prea indiferenta, tie mult prea importanta...

si daca nu vei gasi intrutoul nici de data asta reclama-i la protectia consumatorului pe cei care ti l-au vindut.

Viorele,
\"Eu m-am distrat.Copios.Si recunosc atmosfera liceului industrial cu populatie majoritara baieti.De ce oare?! :)))\"
(Elena Albu)
Citind textul asta ma simt coplesit de abundenta de argumente. Inteleg ca nu-i lipseste nimic atit timp cit nu-i ceri autoarei sa se explice. Comparandu-l cu al meu ma simt atit de rusinat! Ma mangaie numai gandul ca si in textul meu a numarat Jeni vreo doua argumente, ba s-a mai si obosit sa le combata...
Cit despre potenta ta, n-ai inteles: nu ea, ci opusul ei mi-a fost subiect.

Conversatia dintre mama si fiu e intr-adevar fireasca. Atit de fireasca incit pun pariu cu tine ca nu ai sa vezi in nici un film de pe Hallmark vreun fiu de mama divortata care sa nu puna exact aceleasi intrebari.
Mai imi spui: \"problema “strainului” in literatura, si nu numai, se duce si mai devreme de XIX, XX\". Asa e. Putem spune acelasi lucru si despre tema fratricidului. Chiar ma mir de ce nu apare si ea aici!...
Si-n cele din urma adaugi: respectarea adevarului istoric. Adevar sa fie, atit timp cit nu ucide verosimilul.
In afara de text: \"aminteste-ti ca postmodernismul este, de fapt, o intoarcere la valorile si simbolurile clasice, pe alte cai decat cele clasice\"? Esti sigura?! Daca da, da-mi si mie o referinta bibliografica sa ma lamuresc.
Religia mea e simpla: nu voi comenta nici unde si nici cind parerea altora despre textele mele. Ceea ce nu inseamna ca nu voi tine cont de ea.
Despre textele tale:chiar am nevoie de timp ca sa scriu despre ele.

Imi pare rau ca te-a parasit umorul si ma prefac ca nu-ti obeserv badarania. Asadar, subiectul: aventura unei profesoare cu un elev. Si iata cum e ratat: prin final (atit ce se intimpla cit si felul in care e exprimat); prin inducerea lipsita de sens a urmatoarei asteptari: \"nu pentru ca n-ar fi stiut limba engleză (ar fi fost si culmea si-o sa vedeti voi mai departe de ce)\".

Musc dintr-un mar si trag, cu ochiu\', la buc(hi)ile ce mi le desirasi. Cum din care? Din ala ionatan, de pe vremea lu\' Pasvanti Swift, tutorul prea tinerei Stela. Si uite asa pricep si eu ca totul se supune atractiei universale. Mi-a zis mie unul, mai demult, Cherherazada la femme da\' credeam ca-s hiperelsatic din pricina obscenitatilor ce le pun, de la o vreme, in scena si, deci, predispus la erori de optica micro si macrofonica. Problema-i ca mi se face litera SHIFT intr-o lume de propozitii mici. Sau invers. Nu-i un caz de necaz in sine, la mine visu-i bun si fara patalamale in regula, cu adevart rau e foar ca polutia a treia, subtire, de vara o tot astept. Si nu mai vine.

Sa le dedici tocmai bunicilor un \"eseu\" in ale carui prime rinduri se lafaie, glorios, un \"ca cei\". Si semnat de cine? De unul caruia ii sare tandara cind ii spui ca nu-i prea atent la fonetica.
Spor la treaba.

Daca motivele ruinelor si al vamilor nu le-ai descoperit la o prima lectura a versurilor eminesciene, atunci nu pot decit sa fiu in asentimentul tau cind declari ca te indoiesti ca le vei gasi printr-o noua lectura. Coralii in schimb ii poti gasi la o multime de poetasi care s-au vrut simbolisti si n-au reusit decit sa fie epigoni eminescieni. De la ei au trecut din generatie in generatie pina la tine care, dupa cum cu mindrie te confesezi, ii repeti fara sa stii.
Mai spui ca nu-ti amintesti exact daca Eminescu a fost clasic sau romantic. Ironia este atit de ieftina incit nici nu mai e ironie. Necesita exact cantitatea de creier pe care o utilizeaza jmecherii cind iti precizeaza: \"Cum sa-ti dau foc?! Poate la tigara...\" E foarte probabil ca propozitia anterioara sa fie prea profunda pentru tine, iti de aceea mai departe. Cind spui despre un poet ca e clasic intelegi prin asta fie ca apartine curentului literar numit clasicism, fie ca este un poet intrat in panteonul unei culturi. Acum spune-mi tu mie, cam cit trebuie sa fii de stupid ca sa nu intelegi la care din cele doua sensuri facea referire Eugen?
Spui ca nu-ti propui sa copiezi stilul nimanui. Ai vrea ca noi sa deducem de aici ca in acest caz nu ai cum sa copiezi un stil sau altul. Asta imi aminteste de unul care a participat la revolutia din \'89 si care spunea ca nu a fost nici o manipulare fiindca el nu a \"vazut-o\". Argumentul e atit de infantil incit nici nu-l mai discut.
Generos ne impartasesti si cunostiintele tale asupra simtirii. Ii tot dai inainte cu moartea fiindca, spui tu, \"face parte din realitatea fiecarei generatii\". Cind o sa-ti intrerupi o clipa lectura din mitologiile antice repovestite pe intelesul tau, fii bun si citeste, de exemplu, \"Omul in fata mortii\" scrisa de unul Phillipe Aries. Spre surpriza ta ai sa afli ca daca moartea biologica este aceeasi pentru toti, reprezentarea mortii, sentimentele pe care ea le provoaca se schimba de la generatie la generatie si de la cultura la cultura. Cu alte cuvinte, omul in general nu exista decit in gindul tau, pe intuneric, cum stralucit te-ai exprimat in primul vers. Iar daca vei fi capabil sa treci de hopul asta, incearca mai departe \"Nasterea tragedie\". Vei afla lucruri minunate. Printre altele ca unele sentimente dispar. Revino apoi in actualitate si citeste orice romanicier sau poet contemporan bun. Scrierile lor iti vor dezvalui ca omului contemporan ii sunt proprii sentimente pe care Eminescu nu avea cum sa le traiasca.
Spui ca poezia fost dintodeauna exprimarea unor sentimente. Chestia asta ai aflat-o, cred, din oracolele plimbate pe sub banca in ultimul an al scolii generale. Si probabil ti-a ramas atit de adinc intiparita in minte incit nu ai mai reusit s-o scoti de acolo. Altfel, specialist in cultura grecilor antici cum te vad, nu pricep de ce n-ai inteles ca in poezia lor, cita ni s-a transmis, nu prea e vorba de sentimente...
Specie de fenomene psihice inexistenta de altfel chiar si in poezia ta. Marea, lacul, valul, alea-alea, fac parte din tine. Insa nu din ceea ce simti, ci din ceea ce ti se pare ca simti, ba poate chiar numai din ceea ce vrei sa ne facem sa credem ca simti. Sunt asa, niste sentimente in general, nici macar fantome de hirtie.
Nu voi incheia fara citeva comentarii la versurile tale.
Incep cu \"urla elocinta\". Ei, dragul meu, asta l-ar fi suparat rau de tot pe un grec. Chiar aflata in agonie, elocinta nu urla. Dar eu, ca roman contemporan tie, te inteleg. Ai pornit de la celebra sintagma \"urla foamea in noi\" si pentru ca trebuia sa-ti iasa metrul ai crezut ca poti exprima astfel un intelesul de \"agonie elocventa\". Imi pare rau sa-ti spun, dar noi am auzit altceva aici: \"Urla poezia-n tine\".
\"un vis linsat de aripi\" ar fi un vers bun daca nu ar fi intimplator. Fiindca, la o privire mai atenta, observi ca autorul angoasat (in stil eminescian fireste) de ritm a vrut sa zica de fapt \"un vis de aripi linsat\". Numai intimplarea a facut sa lase sa se intrevada sensului unui vis linsat de catre aripi.
\"se vind iluzii vestede prin santuri
pe-un pumn meschin de clipe de robie\"
Iuda, bata-l norocu\', pe linga vinzarea lui Isus a mai otravit si poezia. Fiindca in aceste versuri remarcam forta sugestiva a epitetului. Iluziile sunt vestede, adica lipsite de capacitatea unei iluzii proapat inmugurite. De asemena pumnul este meschin. Adica e umil, nu hotarit ca al unui luptator. Clipele sunt de robie, adica nu de libertate. La fel de sugestiv e si toposul: santul. Prin el insusi sugereaza abjectul contextului in care se face aceasta tranzactie. La care participa desigur nimeni altul decit Omul in general. Pentru ca, la drept vorbind, cine s-ar obosi sa vinda iluzii, fie ele si vestede, in schimbul unor \"clipe de robie\"? Nimeni in afara Omului in general. In aceste versuri este exprimat cu o deosebita claritate gindul cel mai adinc pe care il are poetul despre Omul in general: acesta este un masochist! Strofa aceasta este atit de semnificativa incit ne scuteste de la alte comentarii.
Sper ca te-ai prins acum ca exista epigoni buni si epigoni rai. Tu te numeri printre cei din urma. Fiindca cei dintii nu comit astfel de aberatii semantice doar fiindca sunt supusi canonului metric.
S-auzim numai de bine.

Nu obisnuiesc sa nu le raspund celor care asteapta un raspuns. Se pare insa ca notificarea prin e-mail la propriile texte nu functioneaza intotdeauna. Ti-am citit mesajul abia acum, din intimplare.
Poezia aceasta este intr-adevar foarte buna. Dar celelalte texte, aleatorii, citite dupa acesta m-au dezamagit. Cred ca ai o problema de atitudine, vizibila mai ales in siropul din comentariile tale, sirop care altora le-o fi placind dar care pe mine m-a facut sa-ti evit textele. Ia-o cum vrei. In orice caz, felicitari pentru aceste text.
P.S. Vezi si comentariul la \"Cearsaful ud\"

Îmi aduci aminte de trei celebri, doi antici și unul în viață: Socrate, Platon și C.T. Popescu pe numele lor. Ãsta mai recent crede că dacă dalta e pentru sculptor unealtă, pixul (sau tastatura) pentru scriitor - nu e, fiindcă vorbele, mai ales alea scrise, sunt prea strîmte pentru a exprima bogația de sentimente din sufletul autorului. Primii doi, îmi permit să-ți amintesc, mai puțin radicali, își imaginau că viul grai e gândire iar scrisul, gândire moartă. Ei bine, dragule, în lipsă de argumente, lasă-mă să-ți zic, suficient și atoatecunoscător, doar că aveți o idee cam ciudată despre literatură. În fond, treaba voastră, cine-s eu să mă opun?
Și fiindcă tot mă simt cuprins de o stare confesivă, recunosc: în cele mai multe privințe îmi sunt suficient mie însumi iar în cele în care nu mi-s, la nevoie improvizez - dacă înțelegi ce vreau să spun...
Pe de alta parte, oricât aș vrea, atoatecunoscător abia dacă sunt în parte (o știu de la Pavel). De exemplu tot stau și mă întreb: ai vrut sau nu să spui Vargas în loc de Gabriel? Sunt însă și puncte asupra cărora n-am îndoieli. Unul dintre ele ar fi și acela că îți scrii textele mai mult din talent, din inspirație, că mai mult gândești în ele decât te gîndești la ele... Spune tu dacă n-am dreptate?
P.S. Berea, daca e adevarat ca locuiesti la Montreal, as bea-o la tine, chiar si in absenta ta. Ma tem insa ca nu se va intimpla prea curind.

M-am intrebat dupa ce ti-am scris ultima oara de ce naiba nu mi-am adus aminte si de Rilke. Ce bine ca l-ai adus tu in discutie, desi cred ca el e mult mai sentimental decit tine... Are un vers care ma face intotdeauna sa ma indoiesc de mine: \"se intorceau acasa/indragostitii care nu au gasit nimic\". Tu poate ca il citesti in germana si ma faci invidios inca o data. Si multumit in acelasi timp, pentru ca Barbu are o poezie in care se refera la o \"tara svaba\", ceea ce imi da prilejul sa fantazez si sa spun ca ti-a influentat chiar si biografia. Chiar si gindul, pe care ti l-am gasit in alt comentariu, despre felul in care iti influenteaza clima starea de spirit cred ca l-am citit mai demult intr-o scrisoare a matematicianului.
Imi dau seama ca pot fi enervant insistind pe aceasta idee, a legaturii dintre poezia ta si cea a lui Ion Barbu. O clipa m-am gindit sa renunt insa nu o pot face si iata de ce:
\"Fulger strain, desparte aceasta piatră-adâncă;
Văi agere, tăiați-mi o zi ca un ochian!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n serpi lemnosi,
Bat apele, din baia albastra sa despice
Limbi verzi, suieratoare prin dintii veninosi.\"
(Innecatul)
Gasesesc la Barbu cuvinte surprinzatoare pentru un context spiritualizat? Da: \"crăci\". Dar la tine? Sigur: \"se-ndeasă\".
E in poeziile voastre o legatura intre dorinta, impur, pur, multiplicare si o tensiune gata sa rupa ceva, sa tai?
\"atlanticei sunt robul vibrat spre un margean\" (dor de puritate)
La el:
margean - puritate
veninoase - impuritate
dorinta, tensiune - vibrat spre
\"din care alte ramuri\" - multiplicare
craci vechi ce stau sa pice - iminenta ruperii
La tine:
caste - puritate
se-ndeasa- asteptare
sunet de firiz - iminenta ruperii
mii de guri - impuritate (lacomie), multiplicare
Mai mult decit atit, in punctul in care el este implicit (e vorba de Innecat, adica de ceva care pina la urma se opreste, posibil chiar pe forme de granit!) tu esti explicit, ce-i drept dar deviezi spre un alt stil, arghezian.
\"crăci vechi (impur)\" \"din care alte ramuri\"(multiplicare, remarc ambiguitatea in care isi face loc mai inaltul dorintei, n-ai grija).
Acum, nu are importanta daca exista vreo cauza reala a asemanarii ori daca e vorba de o pura coincidenta. Incearca un pic punctul meu de vedere si spune-mi unde gresesc, unde nu vad bine, unde fantazez, de ce nu sunt justificat, in calitate de cititor, sa-ti pretind mai mult? Mai ales ca are o poezie care imi place la infinit:
\"Statura

Sa nu prelinga, sa nu pice,
Viu spiritul, robit in ea,
La azimi albe sa-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.

Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,
Ușor sunau în răsărit;
Și nori ce nu știau s-ajungă
Și munții, câți va fi-întâlnit,

Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate.
- Din timp tăiat cu săbii reci.\"
In fata unei poezii cum e aceasta eu unul ramin fara glas. Asemni celei de-a treia persoane. Careia ii trimit urari de bine. Ceea ce iti doresc, de altfel, si tie.

Incercam numai sa-ti atraga atentia asupra unui pleonasm: \"barbati burlaci\". Daca asta e sarit la jugulara...

Nu prea am ce spune mai mult dar trebuie sa spun pentru ca nu sunt permise comentarii laconice. Si iti spun ca nu pot alege un vers care \"imi place\" tocmai pentru ca fiecare vers din poezia ta, scos din context, e banal. Cu atit mai admirabil e faptul ca sunt atit de sugestive in context.E cea a de-a patra poezie perfecta pe care am citit-o pe site.