Andreea Necula

Tărâmuri uitate de lume se deschid în fața ochilor mei ,sunt singură între singurătăți , pustiită de pustiurile vorbelor tale .Văd pământul la nesfârșit și plec capul spre cer , cerul meu negru ...

Seninul albastru zâmbește tâmpit Și soarele negru plutind se ascunde E vară , e toamnă...pământul turtit Molatec anunță ...pierdute secunde! Și timpul trecut răsună pierdut Iubiri neînțelese

Sunt vorbe seci și fraze-amare Ce ies din mintea mea bolnavă Și tot ce spun acum mă doare Din ochi îmi curge lavă. Sunt tristă...descompusă-acum Ca frunza galbenă căzută Și am orbit în noul

Îți dăruiesc o picătură Din viața mea de început Îți dăruiesc o dulce gură Și vreau nicicând să te mai uit Viața mea ți-o dăruiesc

E prea târziu să sper că într-o zi , În umbra nopții voi putea zâmbi ! E prea târziu să aleg alt drum , Când totu-n urma mea e scrum. E

Zâmbete și guri flămânde de minciuni Ce se ascund târziu în vraja nopții Plăpânde lumini și umbre de minuni Se împletesc hoinar în urma sorții. De ce sunt munții muți mereu? Izvoarele

În noaptea asta atât de calmă Razele lunii pe cer strălucesc Și-ți spun c-o șoaptă albă Că TE IUBESC ! Stejarului frunzele-i foiesc Și vântul cald adie

SENS De ce speri , în van , ființă , Negrul apelor curgând în vale ? De ce uiți de-a ta sentință ? Și parcurgi orbit , agale… Drumul vieții ! De ce râzi când nu e soare

PÃRERI Zgomotos priviri ciudate Se aruncă printre noi Multe lacrimi disperate Se desprind târziu din flori . Trec pustiu prin crengi de plopi Picături de ploi de mult uitate Suntem

APUS ÎN ZORI Fereastra inimii de mi-aș deschide Ar năvăli miimi de fluturi Și gândurile-mi niște flori mărunte S-ar strecura prin ploi și nori . Cu aripi vătămate-n vânt Culeg adânci

O stea a mai cazut în asta seara Si iar dorinta mea s-a împlinit Dar mâine luna va-nceta sa mai apara Cum în fiecare noapte m-am obisnuit . Trec zile , nopti , si

Cu pasi marunti ma-ndrept spre infinit Si-acolo as vrea sa te gasesc E-atât de cald si linistit Asa cum eu tie-ti doresc ... Si vino aici ca sa te simt În inima-mi

Cu aripile frânte-n zbor Eu ma înalt spre tine Si gândurile rau ma dor De nu mai vad-nainte . Un cer de-un rosu aramiu Mi-a întunecat privirea Si crivatul cel

Din departari se-ndreapta-ncet spre mal , Un val semet cu palide sclipiri . Si cale-si face prin mare bestial

E prea târziu sa sper ca într-o zi În umbra noptii voi putea zâmbi ! E prea târziu sa aleg alt drum , Când totu-n urma mea e scrum. E prea târziu sa privesc

Când inima mi-e suparata La tine ma gândesc iubite Si nu cred ca voi putea vreodata Eu sa te uit pe tine . Cu gândul prea departe Îti spun din ceru\'-nalt Voi fi

Capela alba întunecata Se-arata- n fata ochilor tai Si-atât de palida asteapta În urma pasilor asa de grei Si cripte negre prafuite În orizont se mai zaresc Pe

Sunt singura acum iubite Astept sa te revad în vis Te chem , dar nu mai am cuvinte , Cazut-au toate în abis . E întuneric ... afara stii ? Si ma gândesc numai la tine

n fior pierdut prin gânduri Flutura în a mea fiinta Ce e oare , ce e oare , Viata fara de dorinta ? Gânduri trec si se omoara , În imaginea-mi pierduta , Ce e oare ,