Poezie
Mă trezesc și alunec în letargie din nou
1 min lectură·
Mediu
Cărămidă peste cărămidă,
amănunțit sudată din lacrimi de basm,
mi-a construit propria-mi crisalidă
de unde-am renăscut,
să alung arhaicul aer de marasm
și să sclipesc în început.
Mi-am părăsit sufletul pe aripi călătoare,
o dată cu miile-mi anxietăți,
imortalizate în picturi crepusculare
ale unei aventuri de care m-am ferit,
dar, subit,
ghearele-ascuțite ale realității m-au trezit;
soarele trăia eclipsat,
natura abia mai respira
printr-un nor secat din universul încețoșat,
totul fiind ascuns în fumul de cenușă
ce-ncontinuu cerneală va-nșira
în această lume veșnic apusă.
Și ce mă sfâșie mai puternic
e noua imagine din care-am fost exclusă
și-mi lasă un sentiment agonic
căci am pierdut ce iubeam,
fugind ca un dement
de momentele-n care zâmbeam.
Dar nu mai e lumea ce-mi aparține,
e oglindirea viselor sparte,
pe care totuși le las să trăiască
în platitudine,
căci încercările de-ntoarcere sunt deșarte;
revin pe-al meu drum,
neregretând, căci mă bucur de amintirile
înfundate din nou în scrum.
002714
0