Trecut este totul
Și totul se-ntâmplă,
Și dusă e viața
Și totul din noi...
Þărănă ne facem
Și viermi ne mănâncă
Și trupul se cerne în văi...
Și-n corpuri; și suflet
Din toate se face
Și
Din valuri de foc,
Pe culmi de noroc,
În ropote line
Din văi de suspine
Se-ncheagă cu sânge
Un cântec ce plânge
Cu spini și otravă
Un trup pe-a lui slavă.
Și nouri se-adună
În roți de
Gând, coloană de suspin
Ce se pierde în venin
Duce sabia prin vreme
Și o taie până geme
Pe o geană caldă-n zori,
Pe o ramură de nori
Plimbă vestea prin deșerturi
Și o scaldă printre
Goluri de ape în chin de nevoi
Se-adulmecă una pe alta,
Mirosuri prea dulci de suflete moi
Tânjesc să-și distrugă iar soarta.
Clădiri de neant se-ncumetă-n noi
Să rupă albastra tăcere
Și vise
Vară pustie macină gânduri albe
În negrul impas al căderii viscerale
De văi mărginite în ele însele.
Popas al vieții pe cărări nebătute de
Pasul ființei omenești în sublime desfătări
Vară pustie macină gânduri albe
În negrul impas al căderii viscerale
De văi mărginite în ele însele.
Popas al vieții pe cărări nebătute de pasul
Ființei omenești în sublime desfătări
AC