andreea cesarean

offf, ce final neașteptat. plin de simțul umorului, de unde chiar poți trage și o învățatură... astept să văd ce s-a întamplat și cu bătranelul...

e foarte glumeț textul, cand am inceput să citesc eram sigur că vei sfarși prin a o prezenta pe prietena ta doamna mustată, dar se pare că m-am inselat. am citit pe răsuflate fiind foarte curioasă de sfarsit. mă asteptam sincer la un hapy end, dar se pare că a fost hapy doar pt mustață...fain, chiar mi-a plăcut

eu cred că vroiai să definești iubirea ce o simți pentru persoana dragă. ai reușit. „Sau, cum pe străzi, se văd, umblând zăpăcite, larve sentimentale ce-așteaptă să devină fluturii din stomacurile noastre. Mă întrebam, chiar, dacă auzi nenumăratele albine cu ace cupidonale cum zumzăie pe lângă sufletul tău floribund.„- mi-a placut cel mai mult.. felicitări. deși ai folosit puține cuvinte și totuși cele de bază, am simțit... și mi s-a făcut pielea de găină...

citind.. am inceput să-mi imaginez propria copilărie așa cum mi-aș dori eu să fie, nu cum a fost. ai reușit să scoti copilul din mine.. felicitări.. mi-aș fi dorit însă mai multă culoare, o mai bună caracterizare a personajelor.

mulțumesc pentru comentariul dumneavostră. e prima dată cand scriu cu diacritice și uit să mă folosesc de ele. apreciez intervenția și voi ține cont de acest sfat. aștept păreri, sfaturi, comentari sau critici...

m-am străduit să scot la lumină ceva ce omul de obicei uită și anume rolul important al naturii, perceput din punctul de vedere al unui om care meditează și se lasă absorbit de limbajul naturii în viata lui...mă bucur că m-am făcut înțeles...adevarul mereu pare ascuns dar eu voi încerca sa-l scot la lumină... multumesc pentru cuvintele frumoase.