spectacol
zi-mi ce nu știu: să te pot asculta, mi-ai spus în zeci de mii de rânduri tot! de-un timp te ofilești și nu mai pot crede ecoul ce urlă-n lipsa ta. de-acum nu te cunosc, nu-mi pasă. vreau să
ABAndreea BUZURIUînvață
îmi spui că știi ce simți pentru mine, prea bine, …fie cum o fi. mă minți că mă-nțelegi prin suspine prin șoapte și tot nu mă crezi că știu adevărul și totuși prefer să te-ascult
ABAndreea BUZURIUține-ți respirația
ține-ți respirația pentru un minut ca să percepi într-adevăr că timpul nu curge așa de ușor. ține-ți respirația, să ai plămânii goi, să implore oxigen, și tu să nu dai niciun semn, să nu te
ABAndreea BUZURIUcioburi de sticlă
cioburi de sticlă și prea multe plimbări sub clar de lună; mă domina treptat reflexia asta amețitoare, parcă nu mai aveam scăpare m-a prins ferm cu un braț muribund și nu mai aveam
ABAndreea BUZURIUroșu aprins
oranj, oranj, numai tu știi ce înseamnă oranjul numai tu l-ai văzut în ochii mei obosiți, numai tu ai știut cum să-l iei, să-l agiți până l-ai transformat în roșu aprins, și nu vreau nimic
ABAndreea BUZURIUmeditație
am meditat zile-ntregi și nu știu dacă ai putea înțelege oare de ce lumina dimineții mă stinge și noaptea nu-mi dă pace mă lămurește și mă înșală, am pierdut ideea centrală ce ne leagă pe
ABAndreea BUZURIUșapte
șapte culori în curcubeu și toate șapte-n irisul tău, unii-ar jura că-s căprui, eu jur că sunt toate culorile amestecate într-un haos perfect, ca un întreg ce nu admite cifre după virgulă. sunt
ABAndreea BUZURIUtârziu
ești prins într-o capcană pe veci. scuză-mi cutezanța să-ți stric ambianța sufletului chiar azi, când o noapte așa limpede se întinde desupra pleoapelor tale-adormite. aruncă-mi, te
ABAndreea BUZURIUmodern
n-avem o dragoste modernă, e doar puțin externă prea mult internă… cam prea intensă, și mult prea densă, însă aprinsă clar neînvinsă, și-aproape necuprinsă în două perechi de
ABAndreea BUZURIUastăzi
nu-mi ruina timpul dându-i veșnicia. nu-mi ucide misterul elucidându-l. te rog să... fii aici, azi, acum. nu-mi lăsa loc de mâine, nu-mi promite că vii, nu-mi trebuie garanții.
ABAndreea BUZURIUiluzie
absorb trăirea nedemnă de noi, am vrut senzații din intangibil. am implorat abandonul, dar asta nu-i o soluție când problema persistă datorită unei ipoteze deficitare. ador defectul,
ABAndreea BUZURIUinjustiție
o mică injustiție e impropriu spus. m-ai nedreptățit ca un soare-n apus. ce-mi rămâne să fac? sper că nu vrei să tac. căci n-aș putea... deși nu știu cuvinte mărețe, nu-ncerc să
ABAndreea BUZURIUfii
nu vreau să mă ierți, vreau să mă auzi. nu vreau să mă crezi, dar vreau să-nțelegi. să mă simți – în tot cazul. să rezonezi și tu cu ideea că eu sunt ceea ce sunt și tu ești ceea ce ești. și
ABAndreea BUZURIUce-nseamnă să pierzi
să pierzi trenul care te-ar fi dus de-aici. să pierzi examenul pentru care-ai învățat un amar de vreme… ce zici? să-ți pierzi refrenul care-ți dicta armonia zilei de azi. să pierzi
ABAndreea BUZURIUînceput
scriu un echivoc prolog. e-nceputul… meu? sfârșitul a ce am fost? e prologul vieții mele, unul fără… niciun rost. scriu versuri ostentative, într-un poem care, poate, nu va fi privit măcar
ABAndreea BUZURIUîntâlnire pe lună
cum ar fi să cinăm pe lună în noaptea asta? să ne fie Terra lumânare, praf depus pe picioarele goale, să ne distrăm copios doar la gândul, că suntem aici și-acolo-i Pământul… să fim
ABAndreea BUZURIU