Poezie
început
1 min lectură·
Mediu
scriu un echivoc prolog.
e-nceputul… meu?
sfârșitul a ce am fost?
e prologul vieții mele,
unul fără… niciun rost.
scriu versuri ostentative,
într-un poem care, poate,
nu va fi privit
măcar indiferent…
căci e neaderent
la o lume prea meschină,
consternată grozav
la ideea unui concept așa
bolnav.
evident, meditând asupra
unui început,
convenim involuntar
la prezența unui final.
finalul e grotesc, dar poate
o continuare ar fi
pur și simplu
nepotrivită.
de ce să nu? de ce să da?
hai să fim eterni.
dar ce rost mai are eternitatea atunci?
ce spui, în visuri și-n gânduri
să m-arunci.
să trăiesc la nesfârșit
și-n acest sens,
timpul neoprit
să fie zadarnic și istovit
de neînsemnătate,
infertilitate.
repetiție, acte fără început.
căci ce-i începutul când totul e reluare?
mai poți spune că alegerea e vie
și nu doar că există?
o selecție dictată de vocea interioară
și nu de un simplu ecou?
001714
0