Poezie

Impar

1 min lectură·26 iunie 2011

Mediu

Pe-o frunză grea și-uscată

Zăresc o stea impară

Ce urcă blestemată

Pe-a sufletului scară.

Se scutură alunii

De haina cea săracă,

Și cu durere,unii

În fața ta se-apleacă.

Privești spre cer,și doare

Când mii și mii de stele

Coboară-ncântătoare

Spre inimi paralele.

Pe-acea frunza uscată

Ai vrea din nou să treci,

S-o poți privi pe fată

Când varsă lacrimi reci.

Să vezi cum lumea toată

E-albastră-n jurul ei,

Și s-o pictezi pe fată

Cu-al inimii condei.

Să o iubești cu focul

Ce-n suflet s-a aprins,

Și să-i așezi norocul

În lungu-i păr desprins!

Apoi s-o iei de mână,

S-alergi cu ea spre Soare

Un veac și-o săptămână

În zilele impare...

001.294

Andreea balan. “Impar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andreea-balan/poezie/13983687/impar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.