Mă întorc din nou la tine,
Depărtarea-mi pare dulce,
Si de-atâta amintire
Gândul o sa se usuce!
Flori, izvoare, apă multă…
Munți ce-n depărtare cată
Și-ascultă cu voce mută
Note ce din nai
Un gând pierdut mai e hain
Singur pe-acest hotar de chin
În care noi sălășluim!
E doar licărirea trează
Care nu mai încetează
Până în genunchi ne vază!
Să-i dăm cu presupusul
Cine este
Moto: Pe note de flaut susură izvorul,
Într-un mod alert și nemaivăzut;
Iar natura toată parcă sună dorul
Tinereții mele, care a-nceput!
Simt… și știu că renasc!
Totul din jurul meu se
Nu credeam să-nvăț a plânge vreodată;
Pururi veselă, învelită-n bucuria-mi,
Ochii mei înălțam zâmbitori la steaua
Fericirii totale,
Când deodată tu răsăriși în fața-mi,
Suferință tu,
Sufletul meu debusolat
Încet se primenește,
Dar el nici se gândește
Că eu pe tine te-am uitat.
Petale catifelate
Ce au rouă pe ele
Se simt ca niște stele
Și nu se cred udate.
Așa este
Verdele crud și minunat
Predomină-n natură-acum,
Iar eu mai am un singur drum
În anotimp de neuitat.
Of, știu că este doar un vis
Să crezi că vara cea măreață
Va mai trăi-n a noastră
Pe catargele speranței se înalță acel vis,
Ce mă poartă zi și noapte spre eternul paradis.
O iluzie frumoasă, de adolescent naiv
Ce-a crezut în viața toată, chiar așa: intuitiv.
Mă credeam
Măsor pe ceruri câte stele
Se adâncesc în bolta-naltă…
Sunt și eu una pe pământ,
Dar să lucesc, așa-ntr-o baltă
Nici gând!
Degeaba cred că într-o zare
Cuvintele-mi vor fi rostite
De-un
Un potop de stele
Pe un cer de negru,
Curcubeu de-inele
Gândul este sobru.
O lumină dulce
În inima mea,
Un vis de iubire
Pentru viața ta.
Așa va deveni
Al meu cântec,
Dacă vei
Cu alaiul tău de flori
Ai venit, vară-nsorită
Pe-o alee răvășită
Ce n-a mai văzut splendori!
Tu, ce ștergi din amintirea
Noastră și pe cele ierni
Iară visele le cerni
Și-mbărbătezi toată
Ai venit, vară-nsorită
Cu cântec de păsărele
Și căldură obosită,
Taina visurilor mele!
Mi-ai adus pe-aripi de vânt
Mirosul teilor în cale,
Iar misterul cel mai sfânt
Mi l-ai arătat în
Soarele mă bate-n spate
În această zi de vară;
Și mă-ntreb eu: oare câte
Splendori sunt în astă țară?
Dar nu cred că țara este
Ce-a făcut astă căldură,
Ci e vara de poveste
În cea mai mare
În palatul de rubin
Al sufletului meu,
Mai există doar un chin:
De-a nu iubi mereu!
Cutia adormită de splendori
Nu știe ce dorește,
Dar mereu se tocmește
Pentru căutare de noi
Deși tânjesc după un strop de soare,
Întocmai ca albina pe-o floare de cicoare,
Știu c-al meu suflet încet se ofilește;
Chiar de e tânăr încă, în lume nu răzbește.
O, dură ești tu, viață,
DACÃ
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi
Lumea întreagă dacă n-ai trăi?
Râurile ar curge spre izvor?
Sau luna s-ar ascunde dup-un nor?
Anul ar fi precum o zi?
Desigur, la aceste
AA