Poezie
Prăpastie
2 min lectură·
Mediu
Un gând pierdut mai e hain
Singur pe-acest hotar de chin
În care noi sălășluim!
E doar licărirea trează
Care nu mai încetează
Până în genunchi ne vază!
Să-i dăm cu presupusul
Cine este intrusul
Ce-și caută-n noi râsul?
Dar oare ce poftește el
Care-i tot timpul unul chel
În suflet, că-i rău și mișel?
Mă întreb: cine să fie,
Dacă nu pe-astă moșie
Este unica trufie!
Da! Ea a fost prăpastia
Ce ne-a despărțit.
Eram la o răspântie;
Crezi că ne-a fost sortit
Să fim uciși noi amândoi
În tinerețea noastră?
Căci ca o liră am fost noi,
Ca pasărea măiastră!
Prăpastie n-a fost numai ea:
Cea falnică trufie
Cred că a fost de-asemenea:
Și crunta ironie!
De ce? Pentru c-acel cuvânt,
Cel zis la disperare
N-avea în el nimic preasfânt
Și știi: Ș-acuma doare
Ca un pumnal înfipt în os!
Mi-e sufletul mucegăit
De-atâtea flori ce n-au miros
Și care crunt au mai murit!
Dar timpul? Timpul cel viclean
N-a reușit încă să scoată
Din inimă-mi acel alean
Ce neoprit bate la poartă.
Eram copii noi, amândoi
Și te-am iubit în viață!
Acum ești mort, ești la gunoi;
Viața mi-a râs în față!
Rămas-am acum singură;
Viața rămâne un mister;
Un singur gând mai mătură
Speranțele spre cer:
E visul cel spre care tind
În viața mea fugară
De-a nu mă mai simți murind
Pe piatra solitară!
Da, un renume vreau să-mi fac
Să fiu acea putere
Ca inimii să-i fac de hac
Să nu mai simt durere!
Doresc să știi că te-am uitat,
Chiar cât mi-ai fost de drag;
Prăpastia ne-a depărtat
Nădejde nu mai trag!
Adio! Găsi-voi alt amor
Stăpân pe dragostea mea
De care nu-mi va mai fii dor,
Nu va fi nici : PRÃPASTIA !!!
005
0