desigur tu nu înțelegi
cum din mâna-cochilie toate lucrurile
mi se fac imposibile și fără dumnezei de piatră
așa cum merg inchisă
pe muchia pernei tu nu înțelegi să taci
când calc în mine de
Sunt un om norocos mi-a zis
sunt o distracție ieftină ai cărei pași
sunt întodeauna în zig-zag
doar pantofii au început de la o vreme să mă strângă
așa ca realitatea
de altfel nu-mi recunosc
Atavismele impasibilității cronice dintr-o altă viață mi se ivesc ca arterele firave, puțin vizibile, esențiale însă pentru existență. Când totul devine o necropsie a faptelor și sub ochiul
nu mai găsesc nicăieri fiorul primului val spărgându-se
ca un sărut
mormântul meu se naște din margini
sub carne
mut mut mut
se desprind valul sărutul și mut se dezbină
Ca o pată indelebilă
pe planșa memoriei.
Ca o cicatrice rămasă
dupa un joc neterminat.
Mâna ta, albul tău nedefinit,
adâncul ochilor,
cuvintele-necuvinte,
zborul
Știi când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ținti spre veșnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: “Am fost odată”,
Dar n-am trăit să-ți spun și ce-o să fie.
Ai refuzat să îmi
Cu mâinile însângerate,
strângând un ciob din inima ta,
îmi descopăr rana...
E caldă și încă virgină.
Durere sublimă!
M-ai încătușat cu zale sfințite,
vampirul din mine geme
și sufletul se
Mișcări ectopice,
impulsuri netivite încă
dintr-un vis deja consumat
revin,
devin
cataleptică încă o dată în fața ta
și ca într-o transă neobosită
mă arunc.
Prinde-mă
Alte edenice cânturi deșarte
Se zbat în tăcerea nopții haine
Alte tocite cuvinte-nchegate
Te-aruncă în carul lui Lethe din mine.
Alte azururi și alte vestale
Se scaldă în ochiu-mi
Îți scriu pentru Ziua Judecății când morții vor umbla cu viii sau pentru ziua în care o să străbați parcul desfrunzit. Doar tu.
Cel ce a plecat o dată, va pleca la infinit. Cel ce a iubit o
Cuvântul- doar un sărut de vânt.
O clipă durează și intră-n mormânt.
Privirea curată tu strânge-o-ntr-o seară
Să-ți scape nicicând, e visul de-o vară.
Păstrează-nghețați ai ei ochi de Gheea
Toate ploile astea în care mă prefac când nu-mi ești
nu aduc nimic
nici măcar curațirea dinlăuntru refluxul neliniștilor
mașinal mâna se duce la tâmple
dependență bolnavă
prin fiecare por mi
Sunt nopti in care lumini si umbre orgiastice ma impresoara,
vlastari ai eu-lui apus sau poate doar ai unui eu iremediabil narcoleptic, care se
ivesc din mine, proiectii osmotice, confuze,
De ce cuvintele tale
( seringi cu otravă )
nu reușesc să-mi astâmpere febra?
De ce sunt imună
în fața drogului ce mi-l oferi,
în fața salvării din viața?
Pentru că...
mi-am făcut o
Stau cu o nebună.
De cele mai multe ori tace
ori scrie cuvinte fără sens pe oameni.
E tare vicleană făptura asta...
Cu ochii mari, mă ia de mână
și-mi deschide porți după porți.
Nimic nu-i
AI