Încă de aseară caut. Locul aproape mi-a devenit familiar. Colțul ascuns din spatele primelor rafturi îmi pare totuși misterios, probabil îmi amintește de una din scenele vreunui film,
M-am trezit dimineață și abia am observat că frunzele ruginii ale stejarului din față, lipseau. Lipsea vântul care să îngâne plânsul difuz al străzilor pustii, lipseau norii cu miresme
Dimineți gri, dimineți în umbra unui soare deshidratat, dimineți în care vocea răgușită a unui preot îți sperie visele, dimineți ce-ți îneacă auzul cu bocetele asurzitoare ale unei bătrâne. Închid
Se priveau la asfințit de gânduri, în amurgul prea multor nopți pierdute, al prea multor șoapte rostite în zadar. Păreau a-și regreta și clipa prezentă, un alt ultim adio, o altă ultimă
III
Mi-ai lipit pe buze culorile unui sărut,
Þi-am spus să nu mai plângi când soarele apune.
În palme îți păstrez surâsul prea tăcut,
Mi-e gândul mult departe, dar,
Aseară mi-ai așezat stele la picioare...
N-am auzit decât geamuri izbite de vânt,
M-am trezit din vise reci, cu gusturi amare...
Te-ai uitat în mine, m-ai văzut plângând.
Cred, uneori, despre
Þi-am promis că te voi învăța să zbori,
Te-ai grăbit să știi totul despre Univers, dar ai uitat de aripi.
Þi-am promis că, într-o noapte, vom dormi pe nori...
Ai vrut să simți totul într-o lume
AI