Ancuța Mihaela Georgia

lumea-i plină de orbi fiecare cu o rană în vârful bastonului cercetează cealaltă rană se caută toți prin labirinturi ce poate fi mai apocaliptic decât orbecăiala între viață și lumină

nu știu ce mi-a venit pentru fiecare oră îmi strâng lacrimi am revăzut cerul cu milioanele de glasuri părinții iubirile copiii nenăscuți frigul din gara unde așteptam acceleratul de Iași la

iubitule oameni ca noi se năpustesc în sânge cu toate urletele usturătoare ale inimii încarnate știu exact că după moarte nu mai e nicio poveste cu luminițe și că acum și aici dragostea e

traversezi aceeași stradă raportată la numărul de pași o istorie a zgomotelor fără importanță vorbește pentru a mia oară câte argumente există sub fiecare talpă atâtea tăceri cu nodu-n gât

dublul meu de pe celălalt mal râde clipește are un pulover lăbărțat în buzunarele căruia își ține viața perpendicular pe sufletul care stă cu spatele la direcția de mișcare a

dacă ar trăi Baudelaire ar fi foarte fericit parfum, culoare, sunet se-ngână să nu uit să respir adânc filosofii casnice balustrada kitsch flori ieftine în ghivece ieftine o tanti știe să

cu mâna pe inimă spun că iubirea e o invazie de înțepături capilare demente cântă pe toate meridianele mai mult sau mai puțin lucide săruți atât de bine fruntea mirată a unicei mele

e vorba despre o iubire diformă cine e mai fidel în povestea improvizată promisiuni înjghebate rapid în timp cântecul nostru se duce-n praf pe tălpile călătorilor stau suflete

o bună bucată de timp va mai îmbrânci lumile de bestii prin colțurile care nu pot fi rotunjite cu una cu două cu capul pe masă va simți anii usturători pe care-i mai are de trăit și-ntr-o

și ți-e rușine pentru că n-ai mai simțit mâinile suspendate de timpul care-ți agravează mai mult îndoaiala și pleci în fiecare seară din casa celor doi care te-au născut cu ură să uite și ei

cu siguranță va fi Siberia pentru că numai acolo ești departe de memoria cu care alții trăiesc viețile altora nu te-ai mai teme de noaptea în care nu mai ai țigări sau de zeii care te prostesc

ar fi așa de bine să mă ții într-un laborator de analize literare și-n clanța pe care o apeși de zeci de ori pe zi să deschizi orizonturi culturale în telecomanda folosită la schimbarea

o să-ți ung corpul cu uleiuri bio presate la rece din florile culese de pe traversele căilor ferate înțelege că toate cuvintele senzuale stau mai frumos pe tine decât în depouri te iau de

azi-noapte am scris despre ultima bătaie a inimii ca și cum singurul meu duh își cere dreptul la ieșirea din trupul amorțit ar fi trebuit să-mi reînnoiesc celulele cu atâtea vorbe scoase în

deci pot să spun că am mari speranțe în ce privește scufundarea de șapte ori în apa făcătoare de nu știu ce minuni măi eu încerc să-ți spun aici că topiți și fericiți în aceeași urnă vom sta

câteodată ești un om pe cruce dar nu christul resemnat mai degrabă o mână uriașă îndreptată spre pământ cu tristețea unui bolnav în ultima fază reciți simplu fără amestec de alte voci cât

anamneză despre cum mă trezesc mirosul visului bătăile pleoapelor în timpul zborului (cu ele mă îndepărtez țin să precizez) apele sub care înec gunoiul găsit în drumul pe care unii se grăbesc

în condiții de cecitate înfrunt șanțurile de pe fața palmei sunt parcă mai bine la adăpost de mărturiile cuvântului și după căutări febrile ale unui tu în episoadele scurtei mele treceri

spune-mi cum am să nasc arcul meu de cerc care vagabondează ca ultimul cerșetor în străzile cu potențial de fericire și la câte minute distanță să fie râsul fără să se plece servil eu una

pentru că iubirea e legată cu sfori sigure i se trage un glonț în ceafă și nu moare ca-n supraviețuirea eroului din al doilea război mondial pentru că am un prieten premiat zilnic care se crede