lumea-i plină de orbi
fiecare cu o rană în vârful bastonului
cercetează cealaltă rană
se caută toți prin labirinturi
ce poate fi mai apocaliptic
decât orbecăiala
între viață și lumină
nu știu ce mi-a venit
pentru fiecare oră îmi strâng lacrimi
am revăzut cerul cu milioanele de glasuri
părinții
iubirile
copiii nenăscuți
frigul din gara unde așteptam acceleratul de Iași la
Viața ta e ruptă din răsuflarea femeii
lângă care trăiești.
Cu ulei sfânt ți-a spălat alinarea
și-a împietrit în veghea ei...
Îi tot șoptești că ai înnebunit de nepăsare...
Ea
iubitule
oameni ca noi se năpustesc în sânge
cu toate urletele usturătoare ale inimii încarnate
știu exact că după moarte
nu mai e nicio poveste cu luminițe
și că acum și aici
dragostea e
traversezi aceeași stradă raportată la numărul de pași
o istorie a zgomotelor fără importanță
vorbește pentru a mia oară
câte argumente există sub fiecare talpă
atâtea tăceri cu nodu-n gât
dublul meu de pe celălalt mal râde clipește
are un pulover lăbărțat în buzunarele căruia își ține viața
perpendicular pe sufletul
care stă cu spatele la direcția de mișcare a
dacă ar trăi Baudelaire ar fi foarte fericit
parfum, culoare, sunet se-ngână
să nu uit să respir adânc
filosofii casnice
balustrada kitsch
flori ieftine în ghivece ieftine
o tanti știe să
cu mâna pe inimă spun că iubirea e o invazie de înțepături
capilare demente cântă pe toate meridianele mai mult sau mai puțin lucide
săruți atât de bine fruntea mirată a unicei mele
e vorba despre o iubire diformă
cine e mai fidel în povestea improvizată
promisiuni înjghebate rapid în timp
cântecul nostru se duce-n praf
pe tălpile călătorilor stau suflete
o bună bucată de timp va mai îmbrânci lumile de bestii
prin colțurile care nu pot fi rotunjite cu una cu două
cu capul pe masă va simți anii usturători pe care-i mai are de trăit
și-ntr-o
și ți-e rușine pentru că n-ai mai simțit mâinile suspendate
de timpul care-ți agravează mai mult îndoaiala
și pleci în fiecare seară din casa celor doi care te-au născut cu ură
să uite și ei
cu siguranță va fi Siberia
pentru că numai acolo
ești departe de memoria
cu care alții trăiesc viețile altora
nu te-ai mai teme de noaptea în care nu mai ai țigări
sau de zeii care te prostesc
cum poți să tremuri
când evadezi din iubire
și cât de mult încerci să mai adulmeci
mirosul
care nu egalează răsăritul...
îți rămâne timp pentru oblojirea rănilor
născătoare de viață
în suflet
ar fi așa de bine să mă ții într-un laborator de analize literare
și-n clanța pe care o apeși
de zeci de ori pe zi să deschizi orizonturi culturale
în telecomanda folosită la schimbarea
o să-ți ung corpul cu uleiuri bio
presate la rece
din florile culese de pe traversele căilor ferate
înțelege că toate cuvintele senzuale
stau mai frumos pe tine decât în depouri
te iau de
azi-noapte am scris despre ultima bătaie a inimii
ca și cum singurul meu duh își cere dreptul la ieșirea din trupul amorțit
ar fi trebuit să-mi reînnoiesc celulele cu atâtea vorbe scoase
în
deci pot să spun că am mari speranțe
în ce privește scufundarea de șapte ori în apa
făcătoare de nu știu ce minuni
măi eu încerc să-ți spun aici că
topiți și fericiți în aceeași urnă
vom sta
câteodată ești un om pe cruce
dar nu christul resemnat
mai degrabă o mână uriașă îndreptată spre pământ
cu tristețea unui bolnav în ultima fază
reciți simplu fără amestec de alte voci
cât
anamneză despre cum mă trezesc
mirosul visului bătăile pleoapelor în timpul zborului
(cu ele mă îndepărtez țin să precizez)
apele sub care înec gunoiul găsit în drumul
pe care unii se grăbesc
în condiții de cecitate
înfrunt șanțurile de pe fața palmei
sunt parcă mai bine la adăpost de mărturiile cuvântului
și după căutări febrile ale unui tu
în episoadele scurtei mele treceri
bună ziua
fac parte din asociația dezertorilor
de pe frontul sentințelor
sunt fiica risipitoare a tatălui
cu care de altfel mai beau o bere pe cont
a mamei care mă exorcizează
spune-mi cum am să nasc arcul meu de cerc
care vagabondează ca ultimul cerșetor în străzile cu potențial de fericire
și la câte minute distanță să fie râsul fără să se plece servil
eu una
mi-ai spus că pleci dincolo de oglindă
și de imagine
ți-ai adunat lucrurile într-o palmă
iar cu cealaltă ai făcut un semn
grav și încătușat de-alungul trupului
am rămas dansând cu miile de
pentru că iubirea e legată cu sfori sigure
i se trage un glonț în ceafă și nu moare
ca-n supraviețuirea eroului din al doilea război mondial
pentru că am un prieten premiat zilnic
care se crede