Zămislindă
Mă scufund undeva , În abisul unei borgii de temeri , Mă cobor în adâncul pruncului meu , Care își doarme dumnezeirea , În așteptarea păcatului Să-i pun pecețile Cuvântului Cât le mai poate
Uitată
Tu n-ai să știi sau n-ai să poți Să nu mă uiți Și atunci...când mai târziu Se vor deschide alte porți , Însingurată-n lumea-mi gri , Voi înceta să mai conjug a fi Și am să trec tăcută lângă
Solitară
Nu a fost nimic, să fie între noi, Plecate sentimente fără țintă S-au reântors ca-ntr-o clepsidră Lăsându-ne la fel de singuri și de goi. Mă-nvârt in jurul axei ce sunt eu , Fără să pot să
Eva
Mă atinge neaua, tăcutul păcat al cerului, Expulzată printre celelalte căderi Dintre îngeri. Mă atinge, implorându-mă să o topesc cu căldură Și să o învăț să zboare spre înalt. Nu știe că mi-am
Drogată
Nu mi-am făcut doza de durere Pe ziua de astăzi... Mi-am injectat ființa numai cu ceva Dragoste găsită prin așternuturile patului meu. Ai lăsat-o ostentativ acolo, ca să ma tenteze. Dar nu îmi