Anca Mocanu

purtată, cu viața prin oase și moartea prin vene. cântată, prin guri de clepsidră și mâini ca de hidră. uitată, cu mintea ce-ți coase noi vise perene. înviată, în podul de stele,

Vreau să mă-nec în praf să mor, amețită de oameni, de lucruri și idei, parfumuri și chei În haos să pier să mă nasc din nou, pământ nou. Să văd printre lei amorul din ei, căzut printre

undeva în îndepărtatul sufletului stă o piatră undeva aproape de inima ta stă o fată fapta săvârșită în interior va avea efecte în

Văd cum aduni Resturi în tine, Netrebnice cu mine Se joacă pe rând. Și tu te grăbești Să alegi dintre vise Desprinse din resturi, Cuprinse de gesturi, De pulsuri, de gusturi Și rime în

Dezamăgită de lume Mă plimb printre turme Și văd cum dispune, În rânduri nocturne Un gând ce apune Pe-ale lui urme Nebune. Un ochi de cărbune Se plimbă pe dune În vise diurne Și vede în

Pe-o pânza albă Am ales Sa te pictez De-acum în gri, În linii vii și umbre reci, În spații mici, mizantropii Ca să nu știi, Solitar Cum să mai vii

Din cianură te-ai născut Cu chip de om amestecat Un gri al vieții ți-ai purtat Pe dos, cu negru ambalat În timp vei deveni un soare Pentr-un moment și un strain Ce va dura cam cât o mare, cât

Răstignit stai și privești La lumea cum se-neacă Și-ai vrea să schimbi cam tot la ea, Dar rănile te-ncearcă. Uimit de-atâta nebunie Și de melancolie Te-nvarți în cercul tău rotund Și pieri în

Cuvinte dor, Cuvinte mor, Cuvinte plâng și râd. În miez de noapte Ascult și înteleg Cuvinte. Alerg spre tot Și spre nimic În van să te găsesc Și aleg să îți vorbesc Cuvinte de dor, Dar tu