Ceața groasă
coboară peste tristețile-mi îmbătrânite
trăindu-mă într-o cutie fără cheie.
Strânsoarea pereților
Nearcuiți de imaginație
Þipă mut către ideile
Negândite încă.
Poate că și
Diafană mângâiere a soarelui peste ochii mari
Ce-i deschid
părăsind lumea viselor și a tenebrelor.
Mă trezesc.
Răsăritul, ziua, viața.
O nouă cortină peste umbră
ia locul
Aud zgomotul motoarelor și al roților dezvoltând forța decolării pe o pistă imaginară de aeroport. Fiarele, împovărate de tehnică veche, se ridică de la pamânt purtându-și în aer mareția greoaie.
Am citit Zahir cu sufletul la gură și curiozitatea cititorului fascinat de Coelho, așteptând să regăsesc în paginile acestei cărti un mesaj profund.
Drama se petrece în jurul scriitorului și a
Din adâncuri uitate
Rămase în cenușă
Răzbate ca o vibrație
Ascunsă și neștiută
Un cântec nebun.
Teamă.
Se propagă circular
Umplând memoria voluntară
Dar se sparge cu neputință
De sufletul
Bucăți de piatră
însuflețite de visele morților
cad năvalnic
asupra apei limpezi
ca ochii de copil.
Grămezi de oase
Uscate și albe
Zâmbesc sfidător
Câtorva raze din soarele curat
Ca
Mușc din culoarea timpului dezlănțuit
ce-mi prinde în gheare trupul sfâșiat
De căutare, de dor, de intrebări.
Mă cațăr pe ziduri umede, lucioase ca gheața
Alunec pe mucegaiul ce sufocă
