Poezii

Ceața groasă coboară peste tristețile-mi îmbătrânite trăindu-mă într-o cutie fără cheie. Strânsoarea pereților Nearcuiți de imaginație Þipă mut către ideile Negândite încă. Poate că și

Diafană mângâiere a soarelui peste ochii mari Ce-i deschid părăsind lumea viselor și a tenebrelor. Mă trezesc. Răsăritul, ziua, viața. O nouă cortină peste umbră ia locul

Din adâncuri uitate Rămase în cenușă Răzbate ca o vibrație Ascunsă și neștiută Un cântec nebun. Teamă. Se propagă circular Umplând memoria voluntară Dar se sparge cu neputință De sufletul

Bucăți de piatră însuflețite de visele morților cad năvalnic asupra apei limpezi ca ochii de copil. Grămezi de oase Uscate și albe Zâmbesc sfidător Câtorva raze din soarele curat Ca

Mușc din culoarea timpului dezlănțuit ce-mi prinde în gheare trupul sfâșiat De căutare, de dor, de intrebări. Mă cațăr pe ziduri umede, lucioase ca gheața Alunec pe mucegaiul ce sufocă