Anca Maria Morcovescu

adulmec culorile sangelui tau curcubeu strain mi te-apropii strain te primesc iubirea copilul ce revine mereu in noi mai tanar mai strain mai adanc dupa ploi

e vânt în cuvinte și vijelie în sensuri și noi încercăm să mai creăm un anotimp cocoșat sub istorie prima zi a doua zi a treia zi mi-a secat ochiul lunii și noaptea nu mă mai vede nu

leg cuvintele de trupul meu robul placerii rostirii iubesc tot ce respira sub penel si tacerea si uitarea si oamenii imperfecti cusuti cu ata de poezia mea fara varsare de

am sa arunc zarurile intr-o acrobatie finala in seara aceasta spectacolul nu va mai mai lua sfarsit spectatorii sarutului vor sfasia cortinele iubirii se vor ridica neincetat am sa te iubesc

Cere-mă, veșnicie, Mireasă mereu Îngenuncheată vieții.

Se aud tropote de cai În venele timpului Grăbind spre ceasul Pulsului însângerat de lumină. E vremea ochiului deschis, E timpul să nu mai fim orbi. Timpul nu e orb Și ne vede păcatele.

ma cheama femeie si cer din ce mi se cuvine totul si sarea din sange si rosul din lacrimi si strigatul vietii cand iubirea ia aripi ma cheama femeie si iubesc primavera din sange

literele se antreneaza pentru marea semifinala a cuvintelor --campioane ale mainilor tremurande ale mintilor cutrmurate-- cand totul va capata un sens incomplet insa toate au vremea lor cu

labirinturi isi deschid ochii sper usi care nu duc spre iesire si eu ma deschid usa spre ochiul care ma duce in adancuri nu mai exista timp in lumina nu mai exista distanta in

Foaie verde, frunză arsă, Bunii mei povești îmi lasă Peste viață, peste moarte, Îngerul vrea să mă poarte, să-mi arate... Lume albă, lut în sânge, Timpul inima-mi străpunge Cu lungimea-i

sa ma ingropi in zborul pasarilor sa arunci bulgari de cer peste mine sa nu plangi sa nu razi sa te miri de fiecare lipsa a mea ca si cum ar fi pe jumatate adevarat eu oricum am sa

poate crezi că nu mă știu ruga din pământ când fac bulgări din cuvinte moarte și îngrop eșecurile respirației și nu mănânc nimic în afară de carne de muze chiar și-n zile de

Ma caut in sens invers acelor de ceasornic, parca tot timpul mai tarziu decat adevarata retragere a melcului in cochilie... Fulgerele au inceput sa danseze un dans al luminii in sens

cu fiecare adevar un peste este eliberat din navodul mintii, spre cer-- continuitare a adevrului acvatic-- dincolo de tarmuri...

Am deschis toate coliviile cu păsări. Cuvintele au început să-și primenească aripile de înger, să primească miruirea pieptului, a frunții, a mâinilor. Am deschis, apoi,toate coliviile

Mi-a pus Mama merinde pentru calatoria in sus a cuvantului ne mai iesit in lume copil M-a sfatuit sa ascult cum toarna din cer curcubee metafore, poezia Am incercat sa retin drumul

Culeg din tine zilele pe care nu le-am petrecut in mine departe amandoi am invatat sa mintim timpul si ne-am jucat de-a cerul si de-a marea minciuna de copil poate prea naiva cand din

Peste trup de frunze, toamna aceasta de ceara se topeste in sangele muzelor; aproape de foc ingheata toti zeii falsi cu zambetul fals pe buze. Toate cuvintele sunt false in poeme

Ninge crescand in ochii nostri ceruri si iarna asta parca e batrana de-atata alb in glasuri si in moarte, nici cei trecuti nu se mai inspaimanta de forma timpului de stele... Sa-mi canti in

Gândul și-a rupt un picior coborând grăbit scările ideii să-i deschidă cuvântului.Am sunat la Urgență: Alo? Poezia?

calea călcâiul o calcă în parte de-o parte departe cu vuiet în voie mă vaiet de dor mă dor dar îndur

rad cu hohot de piatra de nisipul ce se cerne din mine prin sita cerului cu nenumarati ochi noaptea nu ma mai privi sunt atat de goala de pamant de apa de sange incat mi se pare ca sunt

se scurg picaturi de cuvinte din trupul alungit ca un strugure toamna aceasta voi sarbatori fiecare frunza plansa din ochii poetilor si am sa culeg umbre imbratisate, indragostite,

încâlcesc un poem din Lână de Aur deșirată între cuvinte o corabie soarbe adâncuri în degetele unei mănuși roase de șoarecii lui Iason i-a crescut barba pană la coapsele mării și aștrii