liniște

Îmi pare bine ales pretextul păianjenului pentru o meditație lirică, iar prima parte e indestructibilă. Problematica acelei alegeri, între cele două "fericiri", nu se cere neapărat a fi depășită, dar e o răscruce la care mulți se întreabă.

Începând cu "de fapt" se plonjează în concret, apoi, derivatul slavonic "prunci" îmi sună foarte pretențios, la fel cu întregul context, poate că depășește lirismul (deși am mai întâlnit stilul acesta), dar aici e de vină tiparul meu de percepție.

Elipsa dinspre final lasă lucruri nespuse și alege tăcerea în locul expresiei, dar sfârșitul reformulează și amprentează limpede poezia ca una de dragoste.

am schimbat de vreo 4 ori azi dimi intre prunci si copii, si iar prunci si iar copii... erau si niste rime involuntare acolo, la varianta cu copiii, ceea ce nu mi-a placut deloc. pana la urma, a iesit varianta cu prunci, care tie iti suna slavon si oarescum nepotrivit, inteleg, da' eu am ales-o fiindca imi suna de-acasa.
nu stiu pe la sibiu cum se zice la copii mai mici sau mai mari, da' la noi is prunci tata ziua...
paianjenul a ajuns la inaltime si transmite salutari! :)

„când mă trezesc la 4 dimineața mă rog mâine
să

la capătul nopții nu știi tu
câte vise am ars”

las un semn pentru că finalul mi-a plăcut mult - (mai mult) prin ceea ce ai considerat că nu mai trebuie să fie spus, decât prin ceea ce este spus.

pseudonimul tau literar ma duce mereu cu gandul la unul dintre personajele mele preferate dintr-o carte favorita:luli.
trecerea ta pe-aici si semnul lasat ma onoreaza. sincer.
multumesc, adriana!

este o poezie care se citește în "liniște". și este atâta liniște că te întrebi unde sunt toți?! :)
îmi place cum arunci "păianjenul" drept intrigă ca să ajungi la concluzie...
bun, mai trec,

Ottilia

paianjenii nu sunt prea vorbareti, de obicei... de aici linistea de care zici, probabil... :)
esti binevenita de fiecare data, doar stii...
multumesc de trecere si semn.