Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

acasa

3 min lectură·
Mediu
Trilogia acasă
1. Bernadette
Acasă mă dezbracă de cuvânt
O rețea conectează în paralel,
I-am văzut poza de Bernadette,
Liană osoasă, gura mare, senzuală,
Pictează cu mortar imagini calcă leoaica
Androgin, inspiră nări voluptoase,
În mintea mea pădurile dansează
Cu tufișurile lor colorate
Pline de fum, dar chiar aș avea chef
Să beau o cafea cu Bernadette,
De la cafea sorbim nectar de zei
Clipa mă întrece pe primii metri
Eu copilă romantică,
M-ar frânge brațele ei vrejuri,
Pierdută în pădurea ei deasă
Te caut.
Te găsesc.
Îi lingi rădăcinile.
2. Eu
Voi merge cu pas rapid spre lumea umbrelor
Nimeni nu va cunoaște
Răsăriturile geometriei noastre
gură la gură inventată de altă progresie
Picioarele mele înghețate,
Craniul ce așteaptă să-l sărut,
Să-mi deschid creierul din el
Vor exploda stele,
o gorgonă cu șerpi papilare gustative,
azi mă îmbrac în strigăt de cobră
țin în coadă Bucureștiul
sau alt oraș, mușcat de frezii negre,
aici plopii se cuplează între ei,
inima mea agațată de gard
salută soarele dilatat
veșnic gravid cu nori de plumb
cât de pașnic aici,
cum îmi ling blana liniștită,
statuile de bronz usucă cheia sol
să te iau in brațe Bernadette,
soție de Platon,
fantoma ta permanentă
discutăm despre biciuri,
revoluții iubiri
să cos timpul ăsta
să-i cos carnea, sângele, arterele venele
cămașă de Eliza,
să-ți ling oasele de leoaică,
un John Malcovitch,
să-ți intre în templu,
Platon invizibil,
amant senzual,
cuplu androgin,
sânul tău picură lapte
șarpele meu blând
la care visez.
3. Tu
Acest tu îl întind
Pânză de păianjen dorită,
Îi îmbăt ceața marijuana
Cu cafea, cu porto,
Vise dansează planuri,
Mușcă, zgârie, țipă,
Glasul meu senzualitate primară
Smulge coarde, Bonnie Tyler,
Un corb
Te urmărește la tot pasul,
Face dragoste cu acarienii tai,
Într-o împreunare de șopârlă, de leu,
Dinozaur, de unicorn,
Sângele meu obosit
Bea cafea de cicoare, de tine
Chilia mea îți primește sărutul
Te invit de o sută de ori pe zi
Te prefaci așa ceva nu există,
Acea miime de secundă
Pentru care respir
Într-un viitor clonat,
Îl întreb pe Picasso acum
De ce mi-a făcut portretul
În timp ce dormeam.
4. El
Îmi soarbe cuvinte gesturi
Spectacol de circ,
Eu un clown,
Întinde mana
După țipătul meu
Adormit de gura cobră,
El, somn albastru,
Floare de lotus
Tu culegi floarea
De dincolo de negură,
El îmi ia zăpada in palme
O topește cu suflul buzelor
Copilăria înmoaie tot,
Patinele posedă peșterile
Show must go on,
Spune cantecul,
Mai ales cântecul...
5. Ea
Evolueaza într-un decor
Pur realist,
Am s-o iubesc și pe ea,
Dupa ce ucid palme
Să pună foc trupurilor
Să-i sărut buzele
Þuguiate în falus
O violează salbatic
Să aibă și ea un bliss…
Ori mai bine găsim noi
Un triunghi al Bermudelor.
023782
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
458
Citire
3 min
Versuri
112
Actualizat

Cum sa citezi

anca codrea. “acasa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anca-codrea/poezie/136462/acasa

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@madalina-marogaMMMădălina Maroga
Anca,

am parcurs cu plăcere cele două texte pe care le-ai postat.
am găsit multe imagini interesante care mi-au rămas în minte.
se vede că nu ești o începătoare în ale scrisului.

concluzie - citit, plăcut mult!

îți doresc mult succes și inspirație!


Madim
0
@anca-codreaACanca codrea
Draga Mada,

Multumesc mult pentru aprecierea ta!Trebuie sa recunosc ca este foarte incurajator sa primesti un astfel de mesaj,
Cu prietenie,
Anca
0