crede-mă, oamenii nu sînt întîmplători
și zorii în apus sînt mii de stele
zîmbet îndrăzneț cireașă la urechi
vraja cade-o dată-n an
printre pustiile cărări săpate-n alabastru
însingurări în
e multa singuratate cind ma intorc seara acasa cu un intreg spectacol in spate, spectacolul lumii, asumat in intregime de mine si incerc sa-mi amintesc de ce as putea sa ma leg strins tare sa nu cad
