ana sofian

nu parcați în dreptul sufletului meu s-ar putea să aveți vreo surpriză dau mult din aripi și destabilizez când o aveam pe Birdie distribuiam zbaterea mi-au ucis-o niște bastarzi de

irecuperabili vom trăi ca și cum ușile nu se închid niciodată apartenența e doar un viciu de cobalt îmi cade greu să privesc între scila și caribda drumul meu este un cumul al

1.suport cu privirea frumusețea pustiului din mine oglinda asta nu minte se sparge adevărul în fiecare lob de argint de care atârnăm cuvintele e frumoasă proasta dracului un tartor se hlizește

1. sub corzi frica mea se numește adânc imposibil să nu trec vocea înlăuntrului meu vine dintr-un ziar cu vești bune pe care tocmai ce l-a aruncat băiatul cu bicicletă în fața casei bătea vântul

1.mor în mine poeme neatinse mor - niște furnici strivite în orașul unde oamenii merg numai pe jos facem economie de gesturi și bolborosim cuvinte numărăm cu sfială morțile din cartier încă unul încă

gândesc în dezordine nicio noțiune geometrică nu mă poate cuprinde la naiba cu poeme izvorâte din sfere cu triunghiuri în care lehamitea de noi e la ea acasă nu sunt o albină de

dincolo de somn frica îi este înveliș – o respirație rece de cardiac fugind permanent de inevitabil când moartea calcă pe covorul roșu așa se re(inventează tortura sub ghilotina

poți închide o pasăre într-o colivie un ochi în palma nopții sau un lacăt cu o cheie bine lustruită însă nimeni nu te îndreptățește s-arunci într-o temniță sufletul unui om știu că

cerul se scutură a ninsoare miroase clipa și-n pielea secundelor pătrunde iarna ca un infractor mărunt să-i închideți porțile sună a privare de libertate mai bine puneți zălog un

Nastenka nu iubește pe altcineva, visătorule... tu pufăi ușor, pipa îți conduce degetele și o rețea de fum mă împiedică să îți văd ochii. Strecori lumina și mă privești de parcă aș fi într-o

Tu n-ai sărutat buzele unei madone... era prea vie femeia din mine să nu simtă arșița pe care o lăsaseși la masa aceea scundă înghesuită în colțul tavernei nu-mi uram locul, îmi disprețuiam

Știu că n-ai să mă strigi! Și... la naiba, chiar îmi doresc să-ți crape plămânii răsuflând din greu când îmi rostești numele, să îți uiți condiția și să treci peste bariera aceea pe care,

dă-mi un motiv să pătrund în pielea ta stropită în grabă cu paco rabane black simt și-n gură de tunel un zid m-au mințit lumina-i infidelitate nu mă pune să deschid ochii sărută-mă peste

poate fi periculos ideea că apropirea te sperie mă amuză uneori ținem feminitatea în fiole mici ascunse în întuneric -se volatilizează lesne - spun mulți de sărbători un pic de taină zilnic

știu te-ai oprit când mâna defila în semn de vino mai aproape în mine unde parfumul nu moare niciodată ești olfactiv nu-mi cauți urma nu-mi pierzi aromele străbătute de

pentru nebunul care se avântă în goluri nu pregătiți plase el se prinde în ochii cuvintelor și se scutură când nopțile își flutură genele atunci i se naște poezia silabisind în

poate opriți voi în cornul bucuriei vocile singurătății mele aruncați peste ele sunetele fugite din cuvinte despuiate de sensuri mi-au lăsat poezia în sare - chip

privighetoarea mea își lăsase pieptul pe mal suflau peste nisipuri toate sunetele - aur mărunt ascuns în inel să se lege prin cununie tăcerile noastre abrupte unde albastrul nu mai e

din ușa cochiliei dimineața asta îmi pare un gulliver bun și îngăduitor mă scutur de coșmaruri prinse-n hârtia nopții, foșnesc și acum prin labirinturi căutând ieșirea mi-ar fi plăcut

căutați fraților în metafora ei veți găsi o fântână au săpat-o demult când pământul își ascundea apele de pofta pescarului nu stricați ciuturile puneți luntre cu privire verde să caute în

vezi ce simplu e să treci umbră sub tavanul aprinderii mele fug dintr-o pasăre desfăcută în zbor de ziuă în zbor de noapte doar pentru că vreau să împac raiul cu iadul doar pentru că vreau

sete - gura asta de apă insuficient de verde să mă înghită - să încolțesc în tine ca un leandru ce-și scutură floarea timid umblător când tresari sub arcada unui strigăt strigăt de pasăre