Poezie
Exercițiu cu destinatar 13 - teama
1 min lectură·
Mediu
Nastenka nu iubește pe altcineva, visătorule...
tu pufăi ușor, pipa îți conduce degetele
și o rețea de fum mă împiedică să îți văd ochii.
Strecori lumina și mă privești
de parcă aș fi într-o vitrină unde ai scăpat un fluture -
nu pricep cine mai sunt, Nastenka sau fluturele ?
Nu știu câte gheme mi se deșiră în stomac
și pierd urma fumului
împrăștiat ușor între noi,
vorbesc mult ca să-mi acopăr teama
și-ți povestesc despre naufragii,moarte și
mateloți dispăruți
în gura unui fluviu hulpav și înfometat.
Tu vrei să pleci și buzele tale sunt pecetluite,
lumina desenează
dansuri stranii pline de emoții...
încă n-au trecut cele patru nopți, visătorule...
Nastenka e îndrăgostită.
001329
0
