ana sofian

ploaie de noapte într-o filă de calendar s-a rupt un gând înnodat fără țintă mergem în zadar se caută o ieșire din situație în situație așa e viața cu ață legată strânsă bine

singura modalitate ca să respir e să deschid fereastra aici aerul nu îmi ajunge de când ai plecat, marea pare să-și fi schimbat culoarea cu o secundă o să râzi de mine, Clara o să îți

poți închide o pasăre într-o colivie un ochi în palma nopții sau un lacăt cu o cheie bine lustruită însă nimeni nu te îndreptățește s-arunci într-o temniță sufletul unui om știu că

în drum spre apus pe cărăruie un om mă ținea de mână nu eram orb nici sfânt dar un om mă ținea de mână nu i-am cerut nimic nu mi-a dat nimic dar un om mă ținea de mână și soarele

hai în carusel, prietene/am locuri libere/un nimic lângă alt nimic face mult/ leagă/ poți alege să fii sus, tot jos ajungi/ ori invers/ meșterul mi-a spus că mecanismul e vechi/nu-mi pasă/poți rămâne

de ne-am înfige colții în colții stelelor ce mint/care-i a noastră?/care-i a lor? /foamea noastră de galben e mare/foamea lor de rece e și mai mare/spre orizont nicio lămurire/batem drumul fără

Dacă m-ai fi lăsat în pace, aș fi putut avea visul acela de o mie de ori fără să mă plictisesc - casa mea de la mare, unde să bată vântul printre scoicile și melcii prinși de sfoară, cu migală, unul

istoria unui sunet se măsoară uneori cu pasul/deschizi un drum/pășești prin apă/întotdeauna pe mal, sa fii sigur că poți lua pericolul în brațe când încă e mic, prietene/nu cauți umbrele/asta nu

la 2 grade nu știu dacă stai să te gândești la florile de cais gata să-și pună poalele-n cap e mai simplu să treci pe lângă lucruri frumoase fără să le vezi v-ați dat seama că sunt

deschid o ușă, dau de un zid, deschid o idee, dau de necuprins mă întreb pentru ce există cuvântul acela care mă oprește și până unde ploile mele se destăinuie când o zi de miercuri a fost

1.mor în mine poeme neatinse mor - niște furnici strivite în orașul unde oamenii merg numai pe jos facem economie de gesturi și bolborosim cuvinte numărăm cu sfială morțile din cartier încă unul încă

suntem nimic, prietene/caii cu poveri de gânduri au intrat în hățișul de la marginea bălții/nu mai sunt hoți care să-i răpească/rămânem cu ceva/poate cu aceeași oboseală care ne destramă puterea de a

O iubire lipită cu scotch e un fel de cutie în care îți torni zilele mărunte cu toate ale lor: spălatul pe dinți și privitul somnoros în oglinda care-ți râde ironic în față - "tot tu? mai schimbă-ți,

1.suport cu privirea frumusețea pustiului din mine oglinda asta nu minte se sparge adevărul în fiecare lob de argint de care atârnăm cuvintele e frumoasă proasta dracului un tartor se hlizește

Ce tupeistă-i toamnă ta și-i chiar virgină, a posit în palma mea cu ultimu-i strănut făcut de o gherghină eu întrebasem dacă-i sigur domnișoară, ea rătăcind prin ceața de afară mi-a

dimineață turcoaz cu guler de ceață joc pasiv dacă am putea înțelege n-am mai rosti întrebările în fond amalgamul de nu te știu deși te știu mai mult decât pe mine îmi conferă liniște o

"N-aveți cumva o lebădă?" strigai cât te ținea gura și strada rămânea inflexibilă, ca un furnal țeapăn pregătit să scoată doar fum pe gură, în timp ce uzina măcina spirite. N-aveți? A mea cântă și

port haina străvezie să poți vedea prin mine/dacă-s din lut făcută sau poate e mai bine/să știi mai dinainte că-s abur dintr-o noapte/când tremura pământul sub stelele răscoapte/port vântul în

Birdie e corigentă la română. Proasta! A uitat cum se conjugă verbul a zbura și asta de când i-au fost ciuntite aripile de o furtună; o săgetase un fulger care voia să se joace de-a baba

îmi dai un punct pată sclerotică de cer unde iris de noapte nu mai există acolo ne înfloresc doar fricile când lumina dărâmă culoarea unui asfințit fluviul se hrănește cu atâtea coșmaruri pata

uneori visurile se reazimă de o fereastră devin lungi cum umbra femeii pe un perete lenevesc cu gândul la o alta fereastră pe

compania unei viori triste e un privilegiu/transferi în frumos o melancolie, două, trei/așa înveți să numeri, prietene/nu te mai interesează apa, ci muzica ei/arcușul e un praf în vânt/se mișcă/nici