Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Birdie

1 min lectură·
Mediu
Birdie e corigentă la română.
Proasta!
A uitat cum se conjugă verbul a zbura
și asta de când i-au fost ciuntite aripile de o furtună;
o săgetase un fulger
care voia să se joace de-a baba oarba
el - legat la ochi
ea - alergând azuriu,
cu dâră de alb pe degetele picioarelor;
murise zăpada sub unghii
în primăvara în care toate răvașele
își găsiseră loc în sân de livadă.
Năucă, încearcă și-acum…
Eu zburăm…
Tu zburau…
El zbor…
Cum naiba suna toată povestea asta?
Birdie e corigentă la română.
Lasă!
Vine vara… legat la ochi, un fulger și ploaia…
001.339
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
100
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

ana sofian. “ Birdie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-sofian-0039223/poezie/14015476/birdie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.