Încă un pas

Am curaj sa bat câmpii cât vreau. Mă oglindesc în stepa asta stranie unde irișii își răsucesc frunzele ascuțite lăsând culoarea să amețească. E dezorientată. Ridic o cortină de stele, e puțin posibil să se scuture toate și din neînțelegerea pustiului ce mă înconjoară, smulg guri de vulcani stinși, vorbitori prin mine mai apoi când erup, cântec aspru prigonind sunete molatice risipite de tine în trecere. Nu mă sperie nimic. Logica îmi spune că întrebările retorice sunt simple manipulări menite să supraetajeze indivizii. Bat câmpii, dar intuiția mea are un far ce duce lumina atât de departe, încât orice îndoială se face fier roșu pe o inimă prea încercată. Nu cer îndurare. Mai bine o fugă prin gânduri, sporind magia fiecărui pas făcut prin mine, Clara!