dacă nu dormi, ține-mă de mână

Poezia s-a terminat atât de repede, ca o rafală de vânt pălmuind acalmia pe care vrei s-o înlocuiești cu „forfota” în care se zvârcolește viața disecată de destin, cu unii oameni ce-și poartă „naufragiul” în existența lor, iar alții sunt marionete trase „de sfori”, manevrate de un algoritm existențial.
„E prea multă liniște” în poezia ta, „aici totul vine și pleacă” mișcându-se silențios.

O liniște aparentă care traversează omul ce se împlinește... apoi neliniște când iubirea îi dă de furcă.