Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Singura

2 min lectură·
Mediu
Simt nevoia să îmi umflu iarăși pieptul cu aerul proaspăt de munte. Mereu îmi vine să mă reîntorc lângă singurul loc care vibrează de viață, lângă codrii deși și înțelepți, lângă un izvor rece și tăcut, lângă natură…Să fiu pe vârful unui munte și să îmi las privirea să zboare de pe înalțimi prin fiecare vale, prin fiecare abis de împlinire. Să mă întind pe iarba moale , vântul blând să-mi mângâie sufletul și cugetul, iar un nor să se oglindească în ochii mei. Sau să fiu într-o grădină veche, sub crengile unui măr înflorit. Un fluture să se odihnească pe buzele mele și să mă simt floare.. Sau să alerg prin ploaie , să fim numai eu și ploaia înconjurate de mirosul de umezeală, de melancolie, de visare. Nu știu.. De fapt îmi doresc să fiu oriunde lângă natură , iar tu – indiferent unde mă aflu - să apari din roua diminetii și să îmi arăți că a zbura nu este doar un vis, să îmi arăți că am aripi puternice, mai puternice decât ale lebedei… să…să știu atunci că nu m-ai uitat și că ești veșnic lângă mine. Nu ți-am spus , dar mă sperie eternitatea ta, căci mă gândesc că poate e prea mare pentru inima mea pământeană și poate e prea departe de ea. Totuși visez că zbor și că te am lângă mine și – în mod egoist – numai pentru mine. Atunci ești mai aproape ca niciodata…Trebuie să apari din roua dimineții fără să spui un cuvânt iar eu voi clipi pentru veșnicia ta.
024.400
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
261
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ana Roxana Ciupuliga. “Singura.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-roxana-ciupuliga-0001141/jurnal/25751/singura

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

NSNicoleta Stefanescu
Acel \"reintorc\" din textul tau suna rau. \"Intorc\" merge fain frumos. Nu inteleg de ce spui \"langa\" natura si nu \"in\" natura? Ti se pare banal? Alternativa nu este fericit aleasa.
Ma mai iau de \"umezeala\", termen care ma face sa ma gandesc la pivnite urat mirositoare si nu descrie \"curgerea\" ploii.
0
ACAna Roxana Ciupuliga
fie care cu parerea lui
multumesc pt a ta, dar stiu eu ce am vrut sa spun cu umezeala aia
0