Finaluri

stiu ca la inceput e mai greu, dar sa vin sa iti spun cate ceva despre unde mi se pare mie ca nu suna cum trebuie aici. mai intai lacrimi de sange, asta e o expresie atat de folosita incat deja nu mai are nimic poetic, s-a banalizat. de asemenea si tradarea inimii, este ceva invechit, venind cumva din romantele de la 1900. la fel si aripile disperarii. si chiar si ingerii disperarii e dsuet.
apoi sunt repetitii deranjante, mai ales acel caci - are si o sonoritate urata, e de evitat in poezie, dar aici se si repeta. plus ca ai cam mult perfect compus, si asta creeaza o asonanta deranjanta. incearca sa fi putin mai atenta la redactare, citeste mult din poezia de pe site, nu cea de atelier, si ai sa observi ca tecstele bune se cam departajeaza de obs de acest tip.

: ce trebuie oare sa faca poetul? sa inventeze mereu imagini noi? se mai pot inventa acum? sau sa mearga pe cele deja folosite, intrate sa zicem intr-un subconstient colectiv?
eu nu condamn imagini gen lacrimi de sange. cadrul aceste poezii o cere. in schimb nu imi place motivul propriei damnari, acei ochi frumosi care ma duc cu gandul la manele.
\'\'Mă predau astăzi întunericului și părăsirii,
Îmi sfâșii ultimele fărâme de umanitate...
M- ai trădat,inimă, pentru doi ochi frumoși,\'\' acei ochi frumosi parca ar fi toporul lui danila cazand in balta.