Noaptea doarme neagră peste oraș
Un pescaruș se sinucide ca sunetul unui muzician
surd
plângând,
cu degetele sângerande
prinse in corzile chitării,
crezând că aceasta nu mai are
m-am gândit să-mi iau bagajul
cu vise
și să merg pe jos până acolo
nici nu mai știu dacă ți-am spus noapte bună
nici nu mai știu de ce pui mâna la ochi
și nu vrei să vezi ce culori au
vrei să vezi zorii in ochii mei?
deschide-i!
și rostogolește-i,
golește-i
de trecut
în fond nu sunt decât niște sfere
și foarte departe de a fi
perfecte
Vrei sa știi de câte ori ți-ai uitat apa mării in părul meu?
Atunci algele visării mi-am intins spre cuvântul tău
dar nu m-ai auzit
Erai pierdut în versul tău
Mi-am amintit de tine,
abia cand ne-am cunoscut prima dată.
Am crezut ca mi-ai iertat
absența indecent ă.
Cum ar suna absența mea dacă marea ar scrie despre noi?
