Fiinta absentă

când vin acasă îmi arunc cheile într-o farfurie vie în care conviețuiesc toate celelalte metale pășesc apoi pe covorul bej și înțeleg că este plin de senzații îmi trage talpa în fiorii lui ascunși, în figurile geometrice tâmpe îmi arunc două ochiuri în farfuria care-mi reproșează mereu că nu o salut așa cum ar trebui ajung în camera mea și dau cu capul de aceeași lampă pe care mama o tot schimbă de vreo cinspe` ani: ,,Au! mă cam doare! sau crezi că dacă sunt bătrână nu simt?" înțeleg atunci că sunt cam obosită, aiurită și mă vâr în patul care ma strânge în brate cu putere Doamne! tocmai acum toate în casă sunt vii, toate în afară de ceafa și sânul meu pe care le-am găsit în pragul sinuciderii pe balconul revoltat ca nu e niciodată lăsat să stea la soare intre zece și unu.