Viața ca o cafea

viața e o cafea tare băută când soarele vrea să renască mie îmi place viața cu o linguriță de zahăr brun viața tare cu caimac altora le place viața amară și toarnă în fiecare zi în cană trăiri negre, fără zahăr, fără miere, fără lapte sunt alții care nu iubesc viața deloc trăiesc un fel de surogat și toarnă capuccino sau frappé, dar nu simt gustul de cafea, nu sunt cafegii veritabili apoi oamenii au mai inventat un fel a trăi prin a nu trăi, așa ceva să fie acolo, beau cafea decafeinizată, simt prin lipsa sentimentelor, umblă cu picioroange, în timp ce piciorele lor mucezesc uitate sub mantia cenușie care le ascunde viața e de toate felurile, inclusiv solubilă, se toarnă repede în cana pe care scrie vreo pildă ieftină, se amestecă, apoi, dacă vrei mai adaugi niște lapte și gata, viață instant, la minut totul este astăzi instant, viața nu se mai coace, nu se mai usucă, nu se culege manual de către femeile care-și țin pruncii lângă arborii de cafea viața nu mai are timp să sta leneșă la soare și bobul ei nu mai e lăsat să respire viața e consumată instant să nu treacă prea repede, să nu-i simți gustul adevărat că nu faci față nu oricine apreciază o cafea tare după care nu mai ai nevoie de niciun fel de înlocuitor