dear Vicky

tu ești prietenul meu imaginar. ești atât de departe încât
orice cuvânt spus ție ajunge odată cu apusul, cu pasările de toamnă
orice cuvânt spus ție se naște în locul unde putem vorbi despre orice, tu, despre bărbatul iubit,
eu, despre bărbatul iubit, vom fi vegetarieni, va spune lumea că suntem în trend, însă, Vicky,
noi nu am putea fi niciodată iubiți pentru că tu iubești un bărbat până la capătul cerului și eu
iubesc un bărbat, până la capătul aceluiași cer, noi
am putea fi doar prieteni, am putea locui într-o casă cu ferestre spre munții de-aramă,
am putea crește-o vacă, vaca ar fi si ea cineva la noi, am striga-o zindagi,
dear jivan, dragă viață, जिंदगी sau full of life cum am zice
dear Vicky, la voi ceasurile sunt înainte cu două ore și jumătate,
de parcă am iubi mai mult cu jumătate de ceas, de parcă îngerii
ar veni mai târziu cu jumătate de oră, și câte suflete ar putea fi salvate cu jumătatea asta de oră la est de voi, Vicky, câți copii fără polio, câți copii alergând într-un hollywood îngeresc,
și ce mâini are fata asta după opt ani în Afganistan, după opt jumătăți de oră zilnic în minus, Vicky,
și câtă iubire cară cu ele