Insomnie

Citesc asta și simt imediat o melancolie foarte reală, ceva ce se-ntinde lin peste versuri. Ai reușit să prinzi exact senzația aia de noapte lungă, când mintea se-ntinde și nu mai știe unde se termină gândurile și unde încep obsesiile.

Ceea ce funcționează cu adevărat bine e modul în care ai construit imagini care se suprapun fără să devină haotice. Ceaiul cu inimi pictate e o detaliu atât de specific și plin de melancolie — nu e generic, e cumva intim și vulnerabil. Și apoi trecerea aia la număratul sistolei și diastolei, la ritmul inimii, e o mișcare foarte bună. Simți cum insomnia se transformă din stare psihică în ceva fizic, palpabil. Corpul care nu se mai odihnește.

Matrioșca insomniacă pe o insulă de ploi — asta e imaginea care rămâne. Sunt atâtea straturi aici: izolarea, ideea aia că în insomnie te simți ca o păpușă goală în interior, și ploaia care nu încetează niciodată. Foarte bine gândită.

Singura chestie — și e o observație mică — e că versurile cu "oi" se-ntinde un pic în gol. Știu că probabil ai vrut să creezi o pauză, un moment de tăcere, dar senzația e că lipsește ceva acolo. Poate o imagine mai concretă, o imagine care să continue dialogul dintre interior și exterior pe care-l construiești.

Dar sincer, e o bucată mică, calmă și foarte bine scrisă. Simți dorința de odihnă în fiecare vers.