Poezie
Osândă
1 min lectură·
Mediu
Crepusculare inimi, iluzii rătăcite
De sărutarea vietii prin ani de suferinte
Treceau pe sub arcada de ramuri desfrunzite
A cerului coroană, călăuzind dorinte.
Alaiul lor de soapte prin gânduri iar le poartă
Si apele de maluri prin vrajă le desface;
Suvoaie de lumină inundă steaua moartă,
Ecoul altor timpuri ce-n pulbere-o preface.
Pe buze mi se-asterne o palidă-adiere,
Si-un lujer de sperantă ce daruie mireasmă
Si-a aplecat chemarea pe visul care piere.
Instrăinat si singur, el pare o fantasmă.
Ce sumbră-nmărmurire s-a intrupat deodată
Peste intelepciunea de-a ocroti iubirea,
Ce greu mi-e a-ntelege pădurea zbuciumată
De suflete ce-n moarte isi pregătesc trezirea.
In urma mea mai plânge, tulburător de blândă,
O liniste măreată născând peste morminte,
Ca o neprihănită si vesnică osândă
A ploilor de rouă sculptate in cuvinte.
16 ianuarie 1991.
002256
0