Poezie
Mi-era toamna
1 min lectură·
Mediu
Mi-era toamna,
Si zborul cailor deasupra mea
Nu mai tinea minte
Ca ma nascusem cu o noapte
In urma,
Cu un copac sau un vultur
Inainte;
Ochiul meu stang,
Cuib de ferestre zidite
In sens invers pietrelor,
Mi s-a daruit
In vazul tuturor, ca o tarfa,
Iar eu l-am posedat, salbatic
Cu lacrima ochiului tau
Drept.
Intr-un tarziu, insa,
Am adormit,
Alergand prin glezna unui iepure,
Si m-am visat injunghiata
De cativa nori,
Intr-o fantana.
Era oare sufletul meu ars,
Prelingandu-mi-se pe piele?
Stiu doar ca falangele
mi-erau amortite de absenta ta,
de-atata netine,…
fiecare os tanjea sa-ti fie
sfarc si gand,
gheara si pas marunt de sarpe.
mi-era toamna,
chiar daca vulturilor sau copacilor
dinaintea mea
nu le era dor de tine,
iubitul meu.
012.780
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Emandi
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 125
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Emandi. “Mi-era toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-emandi/poezie/11405/mi-era-toamnaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

O inima, precum un puf
de papadie
se incovioaie sub greutatea
sufletului meu, al tau
dar se dizolva
in boarea care ma-nconjoara
si zbor un zbor de primavara.
Asta ca o completare la poezia ta...