Te-am regăsit suflându-mi frunzele-n soare
în foc arzând-mi gândurile goale.
Și recunosc - nu înțelegeam cum pot scrie în notele tale.
Anotimp - tu toamnă preferată de poeți
fă-mi loc în
Salut vocea poeziei mele
trezită-n imnuri de tacere
atunci când darul m-a chemat.
Şi-n a ta zi deschide-mă/ precum un soare
ce-n univers stă scufundat/
să-ți cânt în ritm de
esenţă nemanifestată
sunteţi blocat și aveţi adaosuri/
coniacul rămâne coniac
când numele-i transformat în divin/
ecranele albe ne petrec
prin liniștea din pasajul învierii
iar noi
şi vin dragi prieteni
vremuri în care primim darul divin
limita-i timpul/ senină e inima
lăsată-n voie să adie iubirea
să-nțelegem cum lumina strabate a sa cale
precum liniştea porneşte
Deschide ochii/ acum
pe munte sunt nori/ și e ceață
un porumbel o lume
răzbate
spre preotul/ care a rugat
stânca/ biserică să fie
cântând împreună/ în atrium
a pace.
Mă strigai în vis,
pe numele de lume uitat
ce stă alături precum adevărul.
Soarele despărțea umbrele,
venind să ne cunoască
departe de timp,
unde ecranul radia albul somnului cotidian.
AB