Poezie
Vulpea
2 min lectură·
Mediu
Într-o zi, o vulpe hoață,
a pândit în poieniță
că-i era cumplit de foame
și-ar fi vrut și ea o rață
de la mine
Eu, cu treabă prin odaie,
deschis-am geamul și-am văzut
că șireata și-alesese
o rățușcă și-a fugit
spre pădure
Am pornit în fuga mare
prin zăpadă, pe poiană,
poate tot oi reuși
să scap rața
de vicleană
Vulpea, proastă, s-a oprit
să se odihnească
fiindcă nu m-a mai văzut
și-a zis că m-a păcălit;
proastă...
Am ajuns-o și-am țipat
tot sperând că rața mea
n-apucase să-și dea duhul
și-astfel vulpea să-și mănânce
victima
Poate nu-i venea să creadă
bietei vulpi când m-a văzut
dar i-a dat drumul la rață
și-n pădure a fugit
supărată
Rața, văzând c-a scăpat,
a fugit spre mine-n vale
năucită, bucuroasă, înspăimântată
de incredibila-ntâmplare
Am ridicat-o ușor la mine
spunându-i c-a scăpat să moară,
mi-a mulțumit în felul ei
băgându-și capul la mine subsoară
Să mă fi văzut pe mine
ce mîndrie m-a pocnit
că-ncercarea mea prostească
în... istorie m-a azvârlit
Iată, sunt victorioasă,
vulpea cea șireată
eu am păcălit!
Ce s-o fi gândit sărmana
,,Doamne, n-am mai pomenit
ca o vulpe-adevărată
ce se știe că-i șireată,
s-o pățească așa de rău,
să îi fie spulberată
faima ei de vânător
de-o femeie-afurisită
din popor! ,,
februarie 2005
003.201
0