Alin Pop

de cumulus și nimbus îmi mai amintesc foarte vag, însă formulele magice ale copilăriei, chiar dacă prietenii mei de acum nu le mai acceptă, ele sunt tot atât de eficiente și azi. albastră tare ;)

mi-a plăcut cum le-ai tras din condei la sfârșit. sună bine pe-aici: ...să cadă de pe culmile disperării în abisurile speranței...

viață curge prin vinele tale, nu lichid;)
poezia asta ti-a ieșit pe de-a-ntregul. în imagini încărcate de semnificații dar păstrând un limbaj firesc, ai insuflat viață unei idei de care nu mulți s-ar putea atinge fără a pica în banal.

Însingurarea, ca orice asceză este o sabie cu două tăișuri. Eseul tău punctează frumos și elocvent partea dreaptă a potecii, însă (intenționat?) nu pomenește nimic de prăpastia din stânga.

Spui tu, în societate, orgoliul este permanent alimentat de competiție, de mirajul obținerii de merite în fața semenilor. Dar cu ce merite subtile îl va tenta pe căutător asceza izolării, această situare înafara \"gregarității\" celor ca el? Dezicerea de valorile celorlalți și aspirația la un statut superior - e drept, pe o scară diferită, dar tot o scară...

În realitate, omul însingurat înlocuiește societatea reală cu una imaginară, singurul avantaj este că în felul acesta are \"libertatea\" de a-și alege scările de valori și compania (virtuală).

Să ne imaginăm un om care s-ar naste și ar viețui în solitudine absolută. Oare nu ar avea el acest vis nedefinit al întâlnirii? Și nu va fi acesta cel mai important vis al lui?

Am să-ți spun o poveste veche: zice că un om bun care tocmai a murit a fost dus să vadă raiul și iadul ca să aleagă unde va voi să rămână. Mai întâi iadul: era o masă mare, plină de bunătăți nemaivăzute dar cei de la masă nu se puteau servi, nu-și puteau lua nimic de pe masă. Apoi a fost dus în rai. Surpriză, aceeași masă, aceiași oameni care nu se puteau servi. Era însă o diferență: cei de aici se serveau unii pe alții.

dyanna,
mulțumesc. amatori suntem mai toți pe aici, importantă rămâne comunicarea, asa cum spune corneliu. scrie deci cât mai multe comentarii

corneliu,
mulțumesc pentru gândurile tale. comunicarea din exterior reflectă comunicarea din interior. cineva care nu este transparent în interior, nu poate fi nici în exterior. dificultatea nu e în a scrie, ci în a te găsi, a te fluidiza.

florin,
nici nu vreau să fii de acord. însă dacă tu crezi că e \"scris bine\", înseamnă că știi din ce pornește. eu nu mi-am expus crezul artistic aici, nu m-am plasat decât aparent într-un punct anume. ba chiar s-ar putea, așa cum am mai făcut-o, să scriu mâine de la polul opus.

corneliu, spui: \"scrisul e o modalitate secundă și mediată de comunicare\". sunt lucruri pe care nu le-am spus niciodată până nu le-am scris pe agonia. scrisul care rămâne o modalitate secundară, ca și orice lucru făcut altfel decât cu maximă participare, nu are sorți de izbândă. există oameni care au excelat în cele mai neobișnuite activități. care să fie secretul? noi ne aflăm în permanență undeva la periferia noastră, pe o orbită prudentă. centrul arde, nu este comod, ca să poți sta în centru ai nevoie de putere de sacrificiu

mi-a plăcut dar nu știu cum să spun de ce

lory, aprecierea ta mă bucură foarte, mai ales când văd unde te îndrepți. numai să nu te oprești pe undeva, lupii stau la pândă.

nicolae, onorat de prezența ta aici, o să-mi fac timp să citesc câte ceva din pagina ta. n-am afirmat nici o secundă că aș face întocmai cum am scris aici. vorba aia, (tot nu scăpăm de citate) \"fă ce zice popa, nu ce face\".
iar dacă ai socotit acest text captivant, asta înseamnă mult. de ce e captivant?

excelent, sorin, mai reușita pagina asta decât anterioara, cred că ți-ai intrat în mână. iau textul acasă să-l arat și la alții. în măsura timpului oi reveni cu detalii

un aer senin și rarefiat în poemul ăsta, un soi de dispersie bonomă în faptul vieții, în cotidian, dar nu prin negarea vremelnicului ci printr-un soi de sublimare a lui, o asumare lucidă și firească undeva între ironie și transcendent.
vreau sa zic, dincolo de comul meu bombastic, mi-a placut dar știu cum să spun de ce

sunt faine toate trei, asta e într-adevăr cea mai reușită, dar succesul ei se sprijină pe celelalte două. un talent fără dubiu, lory are vântul din spate

Cunoscatorul a devenit una cu cel cunoscut. Cel etern a fost dintotdeauna aici, și nu mai e nimic de spus. asta nu e sufism, nu e doar sufism.
mulțumesc

lucian, formula \"dragul meu kant\" era desigur ironică. altfel, n-am nimic cu el, și nu poți ajunge mai departe la nietzsche, schöpenhauer sau mai încoace dacă nu treci pe la el. dar ai și tu dreptate, mai dă-i încolo pe toti, nu mai vrem dureri de cap ;)
mulțumesc

dana, mulțumesc pentru gânduri, de prezența ta sunt cel mai bucuros, pentru că te-ai implicat.

din clipa în care am purces la a scrie acest text am știut care sunt punctele lui atacabile. am știut în același timp și că ceea ce am de spus e important și se vrea spus. nu este teorie literară, citit ad literam n-are nici o noimă. folosind idei simple, am încercat să trasez niște linii care de fapt sunt mai delicate. dau un singur exemplu: \"nu veni cu citate\". de fapt, se poate scrie foarte viu chiar și despre ceva mort. poți face exegeză și în același timp să aduci suficient nou încât textul tău să fie chiar mai valoros decât originalul, sau cel puțin cu totul altceva. dar ideea rămâne, dacă nu reușești să lași acel ceva să curgă în scrierea ta, atunci textul tău e bun de manual de liceu.
textul acesta este despre izvorul care se găsește în fiecare om, despre un lucru real, indubitabil, fără formă, care însuflețește toate manifestările noastre, toate formele noastre. cine spunea \"arta este o colaborare între dumnezeu și artist. cu cât artistul participă mai puțin, cu atât mai bine\". dar dumnezeu nu este înafară. tu spui \"trebuie sa fii tu dar sa te si depasesti\". cine depășește pe cine? nu există altcineva. izvorul este în interior.

începutul și sfârșitul sunt în altă culoare. centrul l-am vrut indescifrabil, deci dacă nu i-ai gasit un sens anume, totul e în regulă. de acord, e suparătoare repetarea aia, cu siguranță se putea găsi un înlocuitor.
multumesc florin

recunoaște, partea asta e mai bună decât restul
fericirea-i un fel de bucurie ciudată/ca un stol de rațe sălbatice/plecând//mereu plecând
are sentiment, are viață. la restul te-ai gândit.
luminată de aceste rânduri, poezia strălucește toată

dacă citești textul acesta ad-literam vei constata amuzat că nici măcar el nu-și respectă propriile \"principii\". păcătuiește pe motive diverse: scop, kant, filozofie, și-or mai fi. și cu toate astea, mă uit la el și parcă parcă he\'s got a point here ;)

sandra, eu cred că e bine să scrii jurnal. mai ales dacă ești capabilă să observi că e mereu scris de altcineva. de fapt nimeni nu e același mai mult de 15 minute la rând. iar un jurnal are exact acest scop: e numa\' bun să-ți arate cine nu ești...

alina, mă bucur că știi ce preț are acest \"simplu\". și eu, prea rar reușesc să-l întâlnesc pe-aici prin lăuntrul meu.

mulțumesc pentru cuvintele calde

despre astronomie încă nu s-a apus nimic sub poema ta, și cu speranța că nici nu se va spune îmi rezum comentariul la a spune că mi-a plăcut. În special ultima strofă, e încărcată de emoție. Povestașul nu l-am citit, (m-am uitat acum pe o cronică, scria acolo despre nevoia omului de fantastic) dar m-ai convins, o să-l iau. 10x

domnul meu, poeziile cu asemenea accente anatomice îmi pică greu la stomac, că eu nu-s așa slobod la gând ca alții. vasăzică, după ce am văzut că am de citit 2450 de caractere semnate toate \"arhonte\", plus cuvinte de ocară duium, am fost convins că voi abandona pe la mijloc. faptul că nu s-a întâmplat așa mă determină să las semn scris. ba chiar o să citez: versul pe care l-a italicizat mae și asta:
Freud a devenit nevrotic
aruncă după copii cu obsesii și disonanțe cognitive
cântă sacadat
am visat cireșe am visat cireșe am visat cireșe

da domnule, de sus de tot, oamenii par mici, mici

cred că acesta e un loc potrivit pentru disertații pe marginea textului, dar și a ideilor. versiunea propusă de tine trece cu vederea un aspect foarte fin care mie mi-a plăcut la moxzal: \"invariabil la centru\" - o plasare a simbolică a omului dpdv subiectiv.
altfel, estetic, și mie textul original mi-a dat senzația de ușoară redundanță(e corect, redundanță?).