Alin Pop

așa da! cinste lui bogdan groza, felicitari fiecărui participant în parte, un moment de poezie și analiză deosebit. merita raul, așa cum îl cunosc eu, un om deosebit, aplecat cu o sinceritate adesea șocantă asupra celui de lângă el dar și asupra lui însuși

la mulți ani man! multă dragoste, multă inspirație!

mulțumesc pentru timpul acordat
da, ideea e de când... chatul. am încercat și eu la rândul meu să pun spotul pe omul viu de dincolo de chat, poate mâine te-ntâlnești cu el și-ți vei privi în ochii lui cearceafurile, sau tortul diplomat sau cine mai știe ce destăinuiri. un mesaj mult uzitat dar mereu în actualitate, tehnologia nu omoară spiritul, trebuie doar să ne adaptăm la ea. vechile mecanisme nu ne mai sunt de ajuns

aștept și critici, și păreri diferite, mai ales pt. că cunosc oameni convinși de faptul că tehnologizarea exacerbată a lumii noastre actuale va duce la transformarea omului într-un automat

mulțumesc dana,
poate că am greșit cu atâtea efecte speciale, văd că ochiul cam fuge de pe personaje pe culori, dar dincolo de aparența cyber, câteva mesaje am încercat eu să strecor acolo. ceea ce m-a determinat să finalizez chestiunea și s-o aduc în forma asta a fost ideea că unele lucruri ne sunt aici, ne sunt foarte aproape, chiar în acest puzzle aparent incoerent al imaginilor fragmentate cu care suntem bombardați. un moment de atenție, un minim efort de cercetare adăugat unor banale replici primite pe chat poate lumina o fațetă nebănuită a celuilalt sau te poate oglindi pe tine însuți într-un fel de care nu erai conștient

bogdănelu\' e bolnăvior... să fie de pe la vreo tehnică de divinatie nereușită? să fi greșit oare vreo formulă sacră și secretă iar acum a fost aruncat de străjerii tărâmului fermecat direct în peștera lacrimii secate, unde făpturile întunericului i-au schingiuit sufletul arătându-i fața cea nevăzută... așa priveliște nu e pe măsura cea firavă a omului, și zeii nu vor îngădui timpului să alunece în gâtlejul fiarei, nu, pregătiți-vă de sarbătoare...

mulți privesc noua facilitate ca pe o sperietoare. din contră, e un compromis prin rabat la calitate în sprijinul membrilor mai puțin serioși. comentariile fără conținut real, conform tematicii acestui site, puteau pur și simplu să fie refuzate, dar editorii au dat dovadă de multă îngăduință. s-a introdus această opțiune pentru ca o parte din aceste comentarii să apară totuși dar într-o zonă mai puțin vizibilă. amintindu-mi de perioada în care am înțeles și eu cum și de ce sunt de evitat acele comentarii am o propunere:
socot că ar fi extrem de util ca autorul unui comentariu refuzat sau marcat ca off-topic să poată afla motivul acestei decizii. ca realizare practică, pentru comoditate, editorul va selecta dint-o listă unul dintre motivele predefinite (ex: cometariu laconic, mesaj personal, atac la persoană, limbaj trivial, etc). în cazul comentariilor refuzate, motivul (însoțit de mesajul original) să fie trimis pe mail comentatorului, iar în cazul celor off-topic, motivul să fie afișat în antetul comentariului.

da, am râs cu poftă
my fav: \"Când cineva te laudă, următorul lui text va fi foarte reușit.\", subtil, tăios :))

iată ce-mi trece acum prin cap și mie:
* un text prost al unui autor necunoscut ție va fi lăudat de toată lumea dacă și numai dacă te riști cu un comentariu critic
* un text propriu prost, dar lăudat si înstelat va fi întotdeauna răzbunat de trecerea neatinsă a următorului tău text bun

mai întâi mi-am plimbat ochiul prin poezia ta înainte și-napoi, și am rămas cu o senzație foarte... lungă. timpul ca un tren, drumul subiectiv, timpul subiectiv

prima strofă face o punere în scenă a problemei, se fixează datele subiectului filozofic adus în discuție într-un mod abstract, declarativ.
mâine - semnalul (semaforul) feoviar - singurul parcurs posibil
prima imagine intens poetică, roțile alăturate secerișului, fac trimiterea la un drum interior, un drum al unor realizări subiective.
strofa a doua vine cu o imagine puternică a zbuciumului interior plasata pe portativul traverselor de cale ferată
mintea suport al percepției asemuită șinelor cu rosturile lor de compensare a dilatarii. Aici exploatată ingenios dubla semnificație a cuvântului rost, rostul de aer al minții mintea - respirația spiritului, peste care trece un tren greu, cu o inerție imensă - timpul, sec, imperturbabil, în contrast cu rosturile goale dintre șine.

sunt o amprentă prinsă în cruci, fixată cu șuruburi pe un terasament - gamă dar și pod.

aici apare EA, mâine este o \"ea\", un convoi paralel, \"ea\" pare a avea un timp al ei propriu, gesturile ei - bariere, depășesc viteza percepției (vizuale), s-ar putea deja adresa unei percepții mai directe, la alt nivel.

...

mărcile de siguranță, vagoanele sigilate ale momentelor viitoare, poate vor fi chiar sărite, trecute sub tăcere, final deschis interpretării

dincolo de speculațiile semantice pe care mi le-am permis, văd aici o poezie mai mult de stare decât filosofică, un schelet pe care fiecare cititor va construi muzica propriului timp, a propriului itinerariu

deosebit, marca dedal, felicitări!
un stil criptic (poate prea criptic), cerebral și totuși subiectiv, cu o fumusețe aparte

mulțam dedale, zău, adesea mă simt prea poznaș pentru site-ul ăsta. operez o reformulare la poezia destăinuire, și eu o văd acum fară nerv

Riscante jocurile de cuvinte în poezie, ele pot ușor să fure vibrația, să înlocuiască emoția cu sterpe asocieri mentale. Dar tu aici, ai riscat și ai învins:
eu un strigăt
spre

cer
Nici nu m-am gândit verodată la cer astfel, mulțumesc

Felicitari lory, dau aici peste un text care-mi spune ceva, care mă îndeamnă să gândesc. In povestea ta, cei care își fac rost de un bilet în alb sunt deja călători speciali, favorizați. Dacă într-adevăr faci parte dintre ei, prețuiește darul tău. Cât despre oamenii în alb, cei prea triști la vedere, nu o oricine îi vede. Ei sunt cei ce au gustat. Ceea ce ei știu apare ca suferință în ochii celui care pleacă la drum pentru că ei cunosc drumul și deci nu mai au de plecat nicăieri. Poate că la sfârșit de tot, luându-ți apărarea, vei spune \"n-am știut\", iar atunci, cineva îți va spune \"dar pe cei albi i-ai văzut\" și atunci tu nu vei mai ști ce să zici...

Doamna Luminița, actele la control, până nu chem un superior mai cu greutate, ș-atunci vom vedea cine are chef de glume...
Atât ne-a mai rămas perfect conservat, hazul de necaz, e prea bine înșurubat în nația asta ca să se mai schimbe vreodată ceva. O fi bine, o fi rău, nu știm. Da\' râdem
Multumim

Danielule, sincer, când am postatără chestiunea, ne așteptam sa primim numai comentarii destinse, relaxate. La un moment dat, discutând cu Loredana, char am zis, ok, mai lasă și altora să mai completeze lista. A fost o surpriză faptul ca lucrurile nu au prea evoluat așa... Cu atât mai bine pică acum părerea ta, mulțumim

Gabriela Ilisie
Numai să nu cădem în extrema cealaltă, cea a fixismului, ecosistemele naturale au altă valoare decât sistemele human made, astea din urmă au un dinamism mult mai alert. Cred că tocmai sentimentul de implicare (conștientizat sau nu) de pe care îl are fiecare, este cel pe care mizează și acest text, este cel care face ca mai mari și mai mici ai acestui site să simtă ceva în fața unui asemenea teatru burlesc. Fiecare știe oarecum că are un fragment de răspundere vis-a-vis de soarta ansamblului. Noi ne proiectăm fiecare propriile frustrări în imperfecțiunile sistemului.

Iar despre împărțirea pe care o sugerezi, n-aș merge așa departe cu categorisirea. Sigur, acesta este unul dintre atuurile acestui site, el nu cenzurează sentimetalismele, ci încercă doar să ghideze fiecare tendință spre propria maturitate. Reușește mai mult sau mai puțin, dar să nu uităm, situl suntem noi.
Mulțumim pentru cuvinte, le-am gustat

Alexandru, Andrei, multumim pt. zambet si pt. curaj

Domnule editor \"no brublem\", acest text este proză umoristică, nu este un text personal, și nu este nici un manifest. Este umor, și atât. Îi rog pe cititori să-l interpreteze ca atare.

lory dragă, bun venit la nebuni ;), nu te mai gândi la nivel, el nu reprezintă nimic. Ai o multime de prieteni pe site, asta e tot ce contează.

Bogdan, s-ar tripla??? cred ca viziunea ta ironică pune textul nostru în umbră...

Situl agonia, structural vorbind, s-a stabilizat deja de câțiva ani buni, cu multă vreme înaintea venirii mele aici. Am observat și eu cu tristețe cum calitatea medie a scăzut, dar nu pot să nu remarc avântul continuu pe care această comunitate on-line îl are. Tot mai mulți oameni sunt atrași într-un fel sau altul în sfera literelor, tot mai mulți oameni găsesc aici o preocupare măcar tangentă culturii, reducând probabil din timpul acordat altor activități. Iată prețul plătit. E un fenomen natural, acolo unde o comunitate cu incontestabile valori intrinseci își deschide larg porțile, valul de mediocritate va zgudui din temelii ceea ce a fost, dar dacă într-adevăr este de unde, fiecare se va alege cu câte ceva. Nu o fatalitate, nu e nici un fenomen negativ ceea ce se întâmplă, sigur, vor apărea schimbări în schema de organizare. Dar un lucru nu trebuie trecut cu vederea, situl agonia, chiar așa cum funcționează el acum, este o mare realizare, atât d.p.d.v. tehnic cât și cultural. Există la ora actuală o întreagă suită de situri clonă care copiază mai mult sau mai puțin acest site dar nici unul nu se ridică în ansamblu la nivelul agoniei. Diversitatea prezentă aici nu se regăsește altundeva.

\"nu putem iubi\" dar încă putem plânge. mulțumim lui dumnezeu și pentru atât

frumos de tot cami

frumos tare, scris cu mult har, m-am simțit acolo. mi-ai adus aminte ce fericit sunt că am la cine merge în moldova, undeva unde încă mai sunt mese de lemn cu picioarele roase de cari și poze alb-negru cu margini zimțate.
finalul, de nota 10
Închideam ochii și mă vedeam intrată în fotografii ca într-un film artistic alb-negru demn de festivalul de la Cannes

multumesc liviu nanu pentru excelentul moment de destindere. coroanele alea, până la urmă le văd ca titlurile, împlinirile defunctului, care în acestă ultimă instanță își găsesc un rol foarte potrivit :))

nu pot să nu remarc și versul perfect și curgător

excelentă genule, ai comis încă una de zile mari.
păcat de ușoara rupere de ritm din ultimul vers, merita strunjită până la perfecțiune, că are de toate într-însa

cu tot respectul, n-am nici o intenție să te supăr, un strop de haz nu poate face rău nimănui atâta timp cât nu se simte vizat personal. ceea ce desigur, nu e cazul cu tine, loredana, nu-i așa?