Poezie

Visul cu delfinii

1 min lectură·5 ianuarie 2013

Mediu

într-o zi

am înțeles de ce visul cu delfinii

nu m-a salvat de materia neagră din care mi-am substras colapsul.

am fost pentru un timp ființa supremă a serenității,

dar apropierea de zgomotul vizual mi-a șters vederea,

rămânând doar cu o explozie mentală.

ignorând gravitația pe care nu mă mai satur s-o învinovățesc

în eșecuri de înălțări stupide,

am dansat pe râsul delfinilor

și eram tot ce nu sunt atunci când vreau să fiu.

apa se transforma în motivul dezpământenirii

iar ritmul accentua albastrul obsesiv

sub privirea neclintită a ochilor.

visul cu delfinii a decis să-mi anihileze mersul apăsat

cu levitarea în deziluzii pulsând goliciunea vulnerabilă

a trupului omenesc cu codă de delfin.

puteam trăi fără aer,

puteam respira doar ritm cules din necunoscut

puteam trăi în acest ritm până când gravitația m-ar fi găsit.

în schimb am ales să deschid ochii, să merg, să respir,

să cunosc firescul vieții pe care-l sărut febril zi de zi,

dar fără atingeri și finaluri; doar săruturi.

delfinii au fost aici, visul încă mai stă aici.

002.318

Alice Rosentzweig. “Visul cu delfinii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-rosentzweig/poezie/14021370/visul-cu-delfinii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.