Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Iarnă ratată sau Jam chinuit Alice & Traian

2 min lectură·
Mediu
mă uit cum se așează gesturile tale
de parcă am fi
refugiați
într-o cabană ticsită de cărți
încremenită în pădurea finlandeză
de iarna perpetuă
cum aduci aburii de cafea pe holurile
reci ele te țin de mâneci doar te-oi împiedica
ai sosi în pași de chitară
doar să zâmbesc
frumos
degetele
fărâmițează vorbe amestecând absent
multe vorbe multe
așa cum ies ele...
nu serios, stai într-un cot și-ți spui
ce simplu și neforțat ies toate
când ești liniștit
o vorbire la gura sobei
uf, nostalgici ratați de bloc suntem doamne
cum ar fi
să se facă să fie
iarna în cabană
miros de brad, crivatul cald cu plăpumi multe, soba să toarcă
să scriem pe mese de lemn
ah da, eu să am o farfurie cu mieji de nucă
tu să-i înmoi în sare, să bei vin fiindcă-ți place asta
în apropiere captivă o cascadă înghețată...horbote de turțuri
și vântul ce se zbuciumă ciudos în fereștile mici
de parcă și lui i-ar fi dor de puțină tandrețe...
vai ce-aș mai scrie o chestie de-asta sentimentală 100% hehe
ticăie ceasul ticăie ticăie
visele se strivesc sub betoane se comprimă
în suflete
noi scornim povești
cafeaua e rece
pisica ta atârnă pe teancu’ de romane în colț de masă
cu spatele-n calorifer
eu tastez tu tastezi
inventăm o iarnă ratată
fie ce-o fi mâine dimineață
caut mieji de nucă
0124.472
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
227
Citire
2 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

alice drogoreanu. “Iarnă ratată sau Jam chinuit Alice & Traian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-drogoreanu/poezie/213457/iarna-ratata-sau-jam-chinuit-alice-traian

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@mihaela-sMSMihaela S.
mi-a plăcut războiul acesta al planurilor (bloc și cabană, mese de lemn și taste, sobă și calorifer). Parcă am păstra cu toții un fel de nostalgie caldă a rădăcinilor, pe care iarna ne-o reimprimă de fiecare dată, făcîndu-ne să căutăm pretexte de scufundare înspre ele. Miejii tăi de nucă sînt un asemenea pretext, invocarea lui reunește planurile, armonizează forțele.
E un război pașnic - dă texte bune.
Te mai citesc.
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
suntem personaje de bloc
ca foarte mulți
reprimați de pereți și de dezolarea cartierelor
de lipsa spațiului și a gustului de iarnă
așa cum ar trebui ea să fie
0
@sunet1Ssunet1
toate ca toate da ce aveti cu pisica?
si pisica a cui e? traian sau alice?
oricum misto gemul imi place nu stiu de ce va impletiti bine
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
Traian are pisică
e cam tot una cu o femeie, îs cam la fel

0
@monica-rizeaMRMonica Rizea
... ca nu ma pricep la \"comentarii\"...
dar am citit cu atentie, cu sufletul la gura, am sa citesc din nou... si mi-a lasat o urma fina, asa, in stomac... hehehe...
ce sa spun, alice? am sa revin in mod sigur... mai tarziu, cu mieji de nuca si fulgi la fereasta...
m.
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
că nu te pricepi la comentarii firoscoase
de urme fine am nevoie
asta contează
0
@ioana-geacarIGIoana Geacăr
Da, e un poem de răsfăț sufletesc, mă bucur că am trecut pe aici înainte de culcare, pisica atârnă superb, aduce multă căldură într-un cadru cu țurțuri,\"de iarnă perpetuă\"- vers redundant (dacă vrei să arunci ceva din nacelă, oricum ne înălțăm acum)- zise
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
Ioana,
Alice te salută
caută mieji de nucă
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin

ați fost fermecători.

îmi plăcu mult versul: \"și vântul ce se zbuciumă ciudos în fereștile mici\", precum și subtitlul (cine le-a scris?)

ideea de nostalgici ratați de bloc e drăguță

e un text nostalgic și sprințar

0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu

eu le-am scris eu le-am ambalat
rămânea de ghicit unde e Traian în combinația asta :)))
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin


după mieji de nucă! :)

0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
zău?
înseamnă ca acolo o fi
poate ia și vin
0