Poezie
foamea
cernobîl
1 min lectură·
Mediu
104 venea greu
ca o balabustă printre
cele două brațe înguste ale pieței
până la urmă s-a eliberat un scaun
m-am uitat tot timpul pe geam
la un oraș pe care nu-l cunosc
____________în față stătea un păr rar
prăpădit peste un guler negru
foarte scămoșat
strângând tare în mână 2 pâini
care la mine s-ar fi uscat într-o săptămână
era la fel de cald ca atunci când
eram la cartofi și scormoneam cu degetele
pământul prăfos
pe care-l duceam acasă morți de oboseală
în autobuzul ca arca lu\' noe bâțâindu-ne
prostește cu new order în poală
îmi curgea
rimelul bleu pe față ______________cred
că aseară aveai dreptate am tot uitat diverse
finețării
cum ar fi reacțiile ok sau gesturile frumoase
deși o secundă am vrut s-o țin tare că
nu mă pricep deloc la asta
în ultima stație aștepta o tipă cu o față teribil de copilăroasă
avea colțurile gurii în jos ca eugenia reiter - mă tot gândeam la asta
înconjurând blocuri
și bălți
mirosea puternic a animal mort și liliac
mi-am dat seama că-mi stă câinele pe hol
așteaptă demâncare
035427
0
fato, nu spune nimic deocamdată, că cine știe ce idei îi mai vin felinei asta de alice și mâine poimâine povestește cum îmi flutur genele și mă prefac fâstâcită
mi-a plăcut fragmentul ăsta
\"până la urmă s-a eliberat un scaun
m-am uitat tot timpul pe geam
la un oraș pe care nu-l cunosc
____________în față stătea un păr rar
prăpădit peste un guler negru\"
n-ai fost inspirată. în loc să dai ocol bălților trebuia să te întorci și să mă întrebi ce căutam acolo
acum nici de-a dăului nu-ți mai spun
când văd liniile alea n-am în fața ochilor decât tabla de la școală și creta scârțâind preluuung:)
adormită
eu