nasturele

drumul tau-
cultul Arborelui
care te adaposteste

Linea

umbra arsă
îmi pare de departe un poem în sine
plin de sensuri

faptul că l-ai pus aici mă face să cred că mi l-ai dăruit
și-ți mulțumesc

am promis pe undeva, so, here i am.
Cred că scrii o poezie cel puțin interesantă, ceea ce nu înseamnă că în calitate de cititor mai mult sau mai puțin avizat, eu nu îți aduc reproșuri acolo unde îmi contrazice gusturile. Există, în majoritatea textelor tale (adică ultimile 5 texte postate de tine și citite de mine) un anumit ritm interior care conferă poeziei un fel de viteză, ideile, și mai rar iamginile, se derulează cumva pe forward, dar fără a pierde nimic din muzicalitate. Pentru că poezia ta e mai degrabă o poezie de idei (și aici te desparți cumva de poezia feminină, însă doar la nivel micro-structural să zic așa). Și când spun micro mă gândesc la modul de construcție a textului - alăturări neașteptate, dar niciodată gratuite (cum se găsesc destule pe aici), la schimbări bruște de idei, de ritmuri, de registre, făcute cu grație. Ca să se înțeleagă mai bine, la nivel macro vocea mi se pare că nu este întotdeauna autentică, adică aici vocea rămâne, în ciuda anumitor răbuniri mai mult sau mai puțin masculine (care te prind), tipic feminină cu abordări intuibile și sentimente prea edulcorate. Clișeul tinde spre zero la nivelul textului, dar, și asta cred că e problema majoră din textel dumneavoastră, el se simte destul de bine (prea bine) în vocea din spatele textului. Asta, deși fură enorm din plăcerea textului, se amortizează, însă, până la urmă, pe linia construcțiilor inteligente care abundă (un truc care mi-a plăcut este „am / degetele înghețate / am toată noaptea înainte am / răsuflarea dementă / am / nevoie / de toate astea „ - exemplul este dat și ca argument pentru o bună tehnică de tăiere a versului pentru intensificarea efectului, deși cred că ultima tăietură exagerează). Tot aici merită amintit și limbajul care nu își impune limite și caută noul, chiar dacă se vede nevoit să apeleze la cuvinte abia intrate în limbajul cotidian, blamatele englezisme sau cuvintele nepoetice (you know), care mie îmi plac de mor când sunt folosite cu naturalețe. În speță, acolo unde idea ratează exprimarea e suficient de ok pentru a funcționa ca salvare (tandrețea expirase înainte de termen – cred că mai de impact fără comparația ce o urmează).
La nivel imagistic însă, deși poezia pe care o scrii ar avea nevoie de asta, senzația este aceea de deficitar. Adică nu aș putea aminti nici o imagine după ce am citit aceste poezii, iar dacă totuși mi-o amintesc, este pentru că am rețineri în ce o privește. Un exemplu ar fi, cred că din cea mai bună poezie din cele luate în calcul, acela al asocierii ploi cu parisul și cu sfârșitul verii și patul de fier (cred că acolo realizezi chiar și tu asta când amintești de o tâmpenie la modul clasic).
Referitor la ce întâplă aici.
În general, cred că, la nivel tehnic, e greu ca cineva să îți poată aduce prea multe reproșuri, ăsta fiind și principalul motiv pentru care îmi este foarte greu să îți spun foarte exact unde cred că eu greșești.
Începutul (mai complet, primele două strofe) mă duce cu gândul la teoriile apocaliptice ale unui critic contemporan (o. Soviagny) în care mutilarea și automutilarea sunt considerate elemenatare. Frumos mi se pare că duritatea (nu găsesc acum alt termen) acestor strofe (deși duritatea lor e soft față de forța textelor unei elena vlădăreanu din volumul ei de debut) e imediat anulată de diminutivele strofei ce le urmează, unde cizmele de poetă stârnesc inevitabil un zâmbet, iar ironia acolo este resimțită ca atare – efect scontat, voce aproape cool.
Apoi limbajul începe să se joace cu efecte mișto, zic eu -
ți-am lăsat (pe care îl citești cu sensul prim, adică mai ales în accepțiunea materială) e redus la chestii imateriale (ideea e cam romantică, dar ce iese e acceptabil)
- un blanc de gesturi - aplauze pentru modul în care e transpusă ideea, câteva fluierături pentru personajul ghicit dincolo de text (chestia aceea răsuflată și vecină cu clișeul - golul care rămâne în urmă, cu amintirile etc)
Rețin din strofa aceea majoritatea delicatelor ...., însă aș tăia rapid comparația după ideea cu tandrețea.
Apoi registrul se schimbă din nou. Că poți pendula între registre cu eleganță e un bun câștigat în poezia ta, dar când se sare dintr-un registru într-un puț unde dai de o idee fumată nu știu dacă mai e bine. Căci strofa cu noiembrie cam pe aici se situează (și a trecut și romantismul și simbolismul).
Finalul e mișto, însă, nu la fel de bun ca sillout ..., dar bun. De fapt, ai mai mereu finaluri bune, dacă nu sunt contagiate de romantisme și de o ideea discutabilă, iar finalurile bune e cu siguranță o calitate f importantă a unei poezii (un final salvează de unul singur toaă poezia – ca mutu naționala de fotbal, ca să mă înțeleagă și microbiștii).
În concluzie, cred că îmi place, totuși, ce faci. Succese.

Am retinut ultima strofa...ai un fel navalnic de a scrie, de a derula imagini si sentimente asa ca o viitura. Nu cred ca privesti vreodata in urma si mergi mereu mai departe.
si in felul acesta cred ca esti o optimista din fire

sunt înghețată și mi-e foame
dar
pentru mâine dimineață promit să pun pe pâine prăjită analiza ta macromicrobacteriologică
tot ce pot să spun acum că m-a tentat din comul tău e că exact unde știu că pot să tai fără milă acolo ai taxat tu și asta e bine pentru mine mi se confirmă multe


PS.pe noiembrie mi s-a pus pata brusc
pe când postam auzeam buletinul meteo de sus de la vecini
anunțul se pare că a intrat vrac :)))
detest anotimpurile cu friguri mă nefericesc teribil

nu cred că privesc vreodată în urmă și merg mereu mai departe
nu mă încadrez la secțiunea optimism cu mâna pe inimă îți spun
eu sunt la realism I

sincera sa fie pentru mine realism I si optimism sunt cam acelasi lucru!
Te invidiez! Eu sunt la categoria secolul trecut-pesimism feroce!
Poate daca imi permiti sa te citesc in continuare se ia ceva si la mine!

nu e cu permis de intrare

cum spuneam
să dai click e o opțiune personală să
continui să citești , la fel
ca și votatul sau celibatul

mainile cui sunt dezosate, ale tale sau ale puiului ca-ngeneral puii-s dezosati

nu pun mâna pe carne de pui:P

gura ,da