Ce mare e lumea!

Un pas înainte, doi paşi înapoi şi tot aşa până când de mult ce am văzut prin lume sinele nu ne mai încape, tot aşa şi cu diamantele păzite de pisica vecinului- eu ştiam că să nu arunci diamantele la porci, în fine, lumea e mare şi ca dânsa suntem noi.Este necesar un alt mod de a culege păstra şi pune să rodească diamantele pe care este adevărat că le cauţi. Poemul are cursivitate dar este minat cu locvacitate de atitudinea neliniştilor formale, ne-implicate.Este păcat de tot talentul evident.

Dacă găsești roua ca diamantele în iarbă, nu înseamnă că ea e aruncată la porci. Cam dură este exprimarea ta și departe de mine ideea. Asta e. Fiecare cu imaginația lui.

Ca să reduc amploarea unor discuții previzibile voi spune doar: Versul final este un fel de a vorbi deandoaselea.Aici era reproșul- atitudinea de neimplicare a poetei.Am cheltuit efort, timp și sensibilitate nu pentru a te jigni dar spre a arăta că poezia minoră, deși onorabilă ca intenție, nu ar trebui să fie o miză pentru tine, totuși, adică diamantele aruncate cui vrei tu: la câini, pisici , nu contează.Răspunsul agitat nu este decât un simptom care nu mă rănește dar îmi dă de gândit să trec și eu prin texte fără a comenta. Trăim vremuri prea violente, de limbaj, de atitudine. Frumos era să începi așa : Vă mulțumesc, dar nu am înțeles și nu sunt de acord...

\"Vă mulțumesc, dar nu am înțeles și nu sunt de acord...\" cu ideea de a fi vorbi \"deandoaselea\" în versul final. Că mă implic sau nu, ține de cititor să înțeleagă. Pentru că în poezie e vorba de intenția cuiva (a mea, a ta, a oricui - cu condiția ca intenția să existe) de a vedea lumea, de a afla ce cuprinde ea, dincolo de ceea ce putem doar vedea. Și chiar dacă privești în jurul tău, nu e totul. Trebuie să vezi mai departe decât alții, pentru că știi, cred, foarte bine, că sunt atâtea persoane cu privirea îngustă, limitată. Nu trebuie să mergi prea mult, nu trebuie să faci mai mulți pași decât sunt necesari, pentru a afla ce e în jurul tău. Și un șarpe, dacă știi, nu poate face prea mulți pași, bietul de el, decât cu privirea. Doar în gând ar încerca să pășească.
Văd că nu prea înțelegi referirea la diamante. Intenția mea era de a aduce o notă de jucăușenie poeziei, de trimitere într-un plan rural dacă vrei. Ce poate fi mai plăcut, mai relaxant, decăt să vezi o pisică jucându-se cu ceva sclipitor? Fie ele bobițe de sticlă, de rouă, de diamante lichide? Și să vezi pe unde le ascunde?
Îmi pare rău că răspunsul meu anterior ți s-a părut a fi \"agitat\" însă acuzația că arunc diamante la porci, m-a uimit într-un mod neplăcut. Formularea ta a fost în măsură să mă determine să reacționez așa. Mă bucur că nu te-a \"rănit\" răspunsul meu și îți urez succes în comentariile viitoare. Bănuiesc că nu mă vei lipsi de plăcerea lor, chiar dacă - așa cum ai ținut să menționezi, ai cheltuit efort, timp și sensibilitate, de parcă nu s-ar fi subînțeles.

Mulțumesc pentru observațiile făcute, dar nu am înțeles și nu sunt de acord cu ideea de a fi vorbi \"deandoaselea\" în versul final. Că mă implic sau nu, ține de cititor să înțeleagă. Pentru că în poezie e vorba de intenția cuiva (a mea, a ta, a oricui - cu condiția ca intenția să existe) de a vedea lumea, de a afla ce cuprinde ea, dincolo de ceea ce putem doar vedea. Și chiar dacă privești în jurul tău, nu e totul. Trebuie să vezi mai departe decât alții, pentru că știi, cred, foarte bine, că sunt atâtea persoane cu privirea îngustă, limitată. Nu trebuie să mergi prea mult, nu trebuie să faci mai mulți pași
decât sunt necesari, pentru a afla ce e în jurul tău. Și un șarpe nu poate face prea mulți pași decât cu privirea.
Intenția mea referitoare la diamante era de a aduce o notă de jucăușenie poeziei, de trimitere într-un plan rural, cotidian. Ce poate fi mai plăcut, mai relaxant, decât să vezi o pisică jucându-se cu ceva sclipitor? Fie ele bobițe de sticlă, de rouă, de diamante lichide? Și să vezi pe unde le ascunde?
Îmi pare rău că răspunsul meu anterior ți s-a părut a fi \"agitat\" însă acuzația că arunc la porci diamantele, m-a uimit într-un mod neplăcut. Formularea ta a fost în măsură să mă determine să reacționez așa. Mă bucur că nu te-a afectat răspunsul meu și îți mulțumesc pentru comentariu. Alice

Mi-ai explicat cu tărie că vrei să faci poezie minoră- dar insiști să-mi bagi sub nas o metaforă expirată, mai mult reducându-i valoarea decât să o ridici cât de cât, prin intervenția cu atitudini de personaj din poezia pentru copii. Dar nici poezie pentru copii nu este, ci o tentativă.Renunță la metafora la care ții așa de mult și la ultimul vers, sigur va ieși ceva adevărat.În pagina de astăzi voi face același lucru cu un poem propriu.Dar sunt bucuros că mi se acordă atenție.Așa trăiesc! Nu sunt infailibil.Ce dacă!Învăț, oricât de înaintat în vârstă aș fi.Nu te cunoșteam, dar îți admiram spiritul.

Mulțuumesc pentru ultimul tău comentariu. Uite, cum ți se pare acum? :) Alice

Eu.

Pe cât de ample au fost celelalte comentarii ale tale, pe atât de scurt e acesta. :) Ce cârcoteli mai există acum?

Fac un pas și am văzut lumea
Mă retrag în mine și diger
Respir deodată cu planeta

Încolăcită printre inelele mele
Înșfac norii, dar se împrăștie
Dincolo de hotarul lumii mele

Am început să usuc fulgere
Le-am descoperit în iarbă
Abia pâlpâiau!

Ești foarte amabil, dar ar însemna să plagiez, chiar dacă îmi place formularea ta. Mulțumesc tare mult pentru atenția acordată, însă nu pot posta idei care nu îmi aparțin. În schimb, poți posta tu o poezie, dacă vrei, ca variantă a poeziei mele, cu trimitere. :)

Fără doar și poate, nu am nici un merit, am cioplit pe ici pe colo, exact ce ar fi trebuit să faci fără să te mai superi.Poezia este foarte frumoasă și este a ta.