Poezie

Suntem și este

2 min lectură·31 martie 2008

Mediu

Și stă pe marginea lumii

Mă respiră și se lasă înspre mine

Bucle albe de nevârstă cu tânguit de tăcere

Se lasă înspre mine cu ochii de noapte fosforescentă

Cu pleoape transparente

Prin ani găuriți de zile și nopți coboară

Atingere de flăcări înghețate fără o tresărire

Cu gust de fum mi-e gâtul

Printre buze nedormite se scurg bătăile din palme ale ceasului

Ochii mă ustură de nemișcare, agățați de forma ei micuță -

În prăpăstiile lor își vărsă privirea

Și se aplecă și trece de bariera respirației mele

Mă scormonește cu degetele prin vene

Și le uită în sânge

Le simt cum se împrăștie în mine cu unghii și aer

Nu se mai uită la mine deja a trecut cu privirea în spatele ochilor mei

Vede ce văd și eu cu privirea ațintită pe cele două ghemotoace de staniol imobile

Larg deschise cu genele lipite de prezent

Gândesc cu ochii ei cum ziua își face loc în stomac

Mi-e frig cu ea în mine. Și-și face loc și se întinde.

Curg prin mine ape uscate și se întorc în ea

Topindu-se în noi

Și mă încolăcesc/ște

Și sunt

Și este

Și continuă să fie ea însăși în mine -

Moartea ce se naște fetiță.

024.494

Alice Diana Boboc. “Suntem și este.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-diana-boboc/poezie/1776051/suntem-si-este

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

ea însăne? chiar dacă se reia acolo redarea osmozei, e totuși tras de păr acel însăne. firescul însăși e așadar cel puțin preferabil.

k :)