Poezie
Acalmie cu gust de umbră
2 min lectură·
Mediu
Într-un mod inchizitoriu,
lumina trecu dincolo de discul soarelui
Și tăcu
Scrâșnete, scârțâieli și mârâituri
se prinseră toate de o mână ridicată
ce stătea aplecată, gata să cadă.
Doar inerția de a sta dreaptă
în fața înclinării o mai împiedica
să-și trădeze poziția incomodă.
Întunericul veghea, particulă cu particulă:
în mijlocul său, umbra procrea.
Se lăsase cu mult timp în urmă de gemete de lumină
și alesese liniștea caldă a obscurității.
Cești mari, încăpătoare, cu tortițe de blană
stăteau în cerc
așteptând.
Cascade se formau în fiecare dintre ele -
Treceau de la una la alta
într-un iureș prea fierbinte
pentru venele umane.
Curburile drepte ale liniei se contorsionau
într-o perfectă orizontală a orizontului
tras la indigo de mare între cer și pământ,
picurând înapoi stropii de ploaie
ce albăstriră cerul din paharul pe jumătate plin de gol
în toiul nopții.
Prin vaste coridoare
frigul se înaripa cu umbre de căldură
lăsate la copt
printre ferestre mate de humă
și oglinzi lichide prinse de pereți
Urcându-se prin întoarcerea
pe cealaltă parte a pernei,
scame de lumină se atingeau unele pe altele
formând ațe deșirate.
Iar când se crezu de cuviință
că vocea a adormit,
se lăsă îndoiala
asupra existenței vitale a Cosmosului prins într-un bob fermentat
de rouă.
001523
0