Poezie
Mi-e foame!
1 min lectură·
Mediu
Spui mereu că nu ne leagă nimic...
Dar poeziile scrise lângă tine și în
urma ta nu sunt copiii noștri?
Apropie-te! Și dă-mi să mănânc
timp, fiindcă știi că-mi dă inițial
senzații de nebunie și greață, dar
în final ne vindecă pe toți.
Să se încheie odată războiul ăsta
cald-rece purtat prin Vietnamul
firii tale schimbătoare și să semnăm
o pace ca-n povești, o ultimă
întâlnire la vreun pub din centrul
vechi.
Taci și mergi înainte... Ai uitat deja...
Și totuși mi-e foame de câțiva ani, pe
care să-i risipesc cum doresc,
ținându-te în gând...
001.263
0