Sinceritate

de sinceritate pentru acel poem! unic, fiindcă doar el poate plânge!(ce frumos spus!) și mă întrebam de ce nu plâng bărbații?! plânsul nu ține de vulnerabilitate, de putere, de orgoliu, ci de emoție, de suflet, însă poate că intensitatea mai scăzută a emoțiilor și masculinitatea sunt cele care îi împiedică. oricum ar fi, e clar că "bărbații sunt de pe marte, femeile sunt de pe venus"!
ce grozav este un poem care poate plânge!

Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este țapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.

Dacaă toate acestea care plâng sunt Ea, iar ea este însăţi poezie, înseamnă că tu eşti un fel de Nichita, dar, de fapt, nu eşti.

Dacă, însăşi

Vă mulțumesc mult pentru comentarii și, desigur, pentru timpul acordat!
Tot binele și bună inspirație!