Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Amintiri din vremea când încă nu intrasem bine în vis

1 min lectură·
Mediu
în prima noapte de după nașterea mea
nu a fost chiar așa întuneric
mama a visat patru îngeri
(pe ultimii doi îi auzea numai pășind în urmă)
a visat o carte pe care-a zărit
patru perechi de buze
unele de lumină altele de pământ
unele grăind altele tăcând
două ierni mi-a spus ea
îmi dădeau târcoale
una pe umeri
una mai caldă în piept venind și plecând
din trei fântâni am băut
și fiecare avea o cumpănă sprijinită în cer
mi-a spus mama că nu a fost
chiar așa întuneric în prima noapte
de după nașterea mea
patru îngeri a visat
și se frământă și azi că nu a văzut chipul
ultimilor doi.
023.192
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Mărchidan. “Amintiri din vremea când încă nu intrasem bine în vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-marchidan/poezie/14000792/amintiri-din-vremea-cand-inca-nu-intrasem-bine-in-vis

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elena-malecEMElena Malec
mama nu a vazut ingerii dar tu, iti spun eu, cu siguranta ii vezi.Ei te-au insufletit sa scrii poezia asta frumoasa si sa ne bucuri cu metafore, care pe un grai ce aduce a doina, a oralitate populara si basm, farmeca:


din trei fântâni am băut
și fiecare avea o cumpănă sprijinită în cer
0
@elena-malecEMElena Malec
citeste mai sus, oralitate poetica populara.
0